Familiile celor trei bărbați decedați în mina de la Pașcani, după ce a căzut tavanul peste ei, vor primi câte 50 de mii de lei. În acest sens Premierul Filip a solicitat includerea pe ordinea de zi a Guvernului un proiect de hotărâre.

Filip a transmis condoleanțe familiilor și a dat asigurări că ancheta în acest caz va fi dusă până la capăt.

Menționăm că deja au fost inițiate două cauze penale în urma tragediei care a avut loc luni, 20 octombrie, în satul Pașcani, raionul Criuleni. Procuratura Generală a anunțat că peste acest caz a fost reținută o persoană.

Cele două cauze penale au fost pornite pentru încălcarea regulilor de protecție a muncii și încălcarea regulilor de exploatare a minei.

Reamintim că, trei muncitori au decedat în urma prăbușirii tavanului minei, dintre care una a murit în drum spre spital, iar altele două au decedat în interiorul minei. Incidentul a fost anunţat către autorități la ora 19.43, printr-un apel la numărul de urgenţă.