Geologul minei de piatră din Pașcani a fost recunoscută în calitate de bănuită în cazul tragediei de luni, în urma căreia trei bărbați au decedat, după ce o porțiune din tavanul minei s-a prăbușit peste ei. Femeia are o vârstă înaintată și, deocamdată, nu a fost reținută.

Astăzi, procurorii vor depune demersul privind arestul preventiv al maistrului responsabil de efectuarea lucrărilor de exploatare în mină. Acesta a fost reținut marți, 21 noiembrie, pentru 72 de ore.

Totodată, procurorii continuă audierile în cadrul celor două dosare deschise pentru încălcarea regulilor de protecție a muncii şi pentru încălcarea regulilor de exploatare minieră.

Cei trei bărbați decedați urmează să fie petrecuți astăzi pe ultimul drum. Minierii aveau vârste cuprinse între 33 și 41 de ani. Fiecare a lăsat în urmă câte doi copii minori, familii și prieteni îndurerați. Cei trei erau originari din satul Măgdăcești. Autoritățile locale au declarat zi de doliu pentru ziua de joi şi vineri.

Reamintim că, salvatorii au fost alertați luni ieri seara după ce soțiile a trei muncitori din cariera din satul Pașcani, raionul Criuleni, au alertat autoritățile, după ce au văzut că bărbații nu se întorc acasă de la muncă. Famiilile îndurerate vor primi câte 50.000 de lei din partea statului.