Două femei au fost reținute fiind bănuite că erau implicat în circulația ilegală cu stupefiante. Cele două sunt angajata unei farmacii din capitală, cu vârsta de 34 ani, și o asistentă medicală din cadrul centrului medicilor de familie al sectorului Râșcani din capitală cu vârsta de 47 ani. Femeile au fost reținute pentru 72 de ore.

Astfel, asupra acestora au fost depistate mai multe rețete, cu impresiunea ștampilelor medicului de familie și a instituției medicale, fără a fi completate cu lista preparatelor medicale și datele bolnavului. La fel, au fost depistate mai multe blistere ale preparatelor psihotrope deținute ilegal.

În urma investigațiilor efectuate de poliție s-a stabilit că farmacista comercializa unui cerc de persoane droguri la un preț de 10 ori mai mare decât cel afișat în farmacie, iar ulterior, prin înțelegere cu asistenta medicală, primea de la aceasta rețete necompletate, pe care personal le completa cu produsele vândute ilegal, pentru a acoperi vânzările din farmacie.

Schema respectivă funcționa de mai bine de un an de zile, iar săptămânal acestea comercializau droguri în valoare de aproximativ 5.000 de lei. În special se vindeau droguri sub formă de pastile cu efect psihotrop de tip Tramadol, Alprozolan și altele, care sunt incluse în lista substanțelor stupefiante și psihotrope, fiind eliberate strict doar cu rețeta medicului.

Dacă vinovăția suspectelor va fi dovedită, acestea riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigații pentru stabilirea altor suspecți, implicați în circulația ilegală a substanțelor narcotice.