Până la această oră, bradul nu a ajuns în Piața Marii Adunări Naționale. Stativul, în care va fi fixat, și muncitorii așteaptă de dimineață promisul brad, de 29 de metri, din Ucraina.
„Suntem în așteptarea bradului de Anul Nou. Iluminatul decorativ nu l-am terminat prin piață. Mai avem de pus luminițe, globuri, până diseară sperăm să terminăm”.
Adjunctul Direcției cultură a Primăriei a venit să vadă cum se lucrează. Cam îngrijorată și scumpă la vorbă.
„- În legătură cu bradul. Încă nu a fost adus. – Nu știu. Nu e problema mea. – Sunteți deja pregătiți? – Noi cu programul artistic suntem gata”, a menționat Stela Mitriuc, adjunct al direcției cultură.
Și pe str.31 august, acolo unde va fi instalat bradul Guvernului, pregătirile sunt în toi.
„Noi nu știm nimic. Ne-au dat de lucru și atât. Sincer. Aici nu se poate de intrat”.
Ofițerul de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, nu ne-a putut spune nimic despre soarta pomului de Crăciun. Anterior, primarul interimar Silvia Radu a promis ca bradul va fi inaugurat pe 1 decembrie. Acesta a fost cumpărat din Ucraina cu 15 mii de lei, dar nu se știe cine achită cei 25 de mii de lei pentru transportarea pomului în Moldova.
Reporter: Parascovia Spic
Imagini: Tudor Bigu