/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

România va sprijini Republica Moldova în vederea finalizării procesului de reformă a Armatei Naţionale

missing
01 decembrie 2017, ora 07:30

Ministrul Mihai Fifor a spus că între cele două state există foarte bune relaţii de cooperare în domeniul apărării, pe toate palierele, menţionând că România va sprijini Republica Moldova în vederea finalizării procesului de reformă a Armatei Naţionale.

Eugen Sturza şi Mihai Fifor au convenit asupra intensificării colaborării militare bilaterale în anul 2018. În acest sens, ministrul Sturza l-a invitat pe omologul său român să viziteze Republica Moldova.

La sfârşitul întrevederii, cei doi oficiali au inaugurat, în cinstea aniversării Zilei Naţionale, ansamblul sculptural „Efigii voievodale”, realizat de directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, Valentin Tănase, amplasat în faţa clădirii Ministerului Apărării Naţionale. Sculpturile imortalizează o suită de şase mari domnitori şi regi, care s-au remarcat şi prin reale merite militare, cu victorii decisive în conflicte armate de anvergură, respectiv Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram