Șase beneficiari ai Internatului psiho-neurologic din comuna Cocieri, raionul Dubăsari, s-au mutat la casa lor și vor fi parte a societății din localitatea susmenționată.

În locuinţa cu trei dormitoare, trei camere de zi, o sufragerie și o bucătărie aceștia îşi vor forma abilităţi de gospodărit (prepararea hranei, spălarea veselei, spălarea şi sortarea hainelor, curăţirea și întreținerea spaţiului), iar pe terenul aferent casei de 15 ari, cele de grădinărit.

De asemenea, tinerii vor fi susţinuţi în identificarea unui loc de muncă. Cu această ocazie, beneficiarii au fost felicitați de către reprezentanții ministerului și autorităților publice locale.

Conform strategiei de dezinstituționalizare, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a inaugurat serviciul social – locuință protejată din comuna Cocieri, raionul Dubăsari.

Scopul serviciului este de a creşte gradul de independenţă şi autodeterminare al persoanelor cu dizabilităţi și încurajarea acestora să-și dezvolte propriul potențial. Persoanele plasate în acest serviciu sunt asistate de către asistenţii sociali.

Noi apreciem deschiderea din partea autorităților publice locale în oferirea suportului pentru dezvoltarea serviciilor sociale alternative celor rezidențiale. Susținem și promovăm o comunitate fără discriminare, în care toți oamenii au drepturi egale. Sincere felicitări proaspeților locatari care au beneficiat de oportunitatea de a locui în propria casă amenajată și utilată după necesități, unde se vor simți ca în familie”, a menționat Boris Gîlca, secretar general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Gîlca a întreprins o vizită la Internatul psiho-neurologic din comuna Cocieri, raionul Dubăsari pentru a se documenta și a evalua condițiile și calitatea serviciilor acordate în cadrul instituției. Au fost puse în discuție problemele cu care se confruntă administrația și personalul instituției, dar și determinarea soluțiilor ce se impun. De asemenea, vizita de evaluare a secretarului general de stat fost efectuată în scopul asigurării continuității procesului de dezinstituționalizare a beneficiarilor aflați în plasament, oferirea suportului și asistenței necesare în contextul reintegrării sociale și dezvoltării serviciilor sociale comunitare.

Dezinstituţionalizarea reprezintă procesul de înlocuire a îngrijirii rezidenţiale cu reintegrarea în familie sau plasarea în servicii sociale alternative, care are drept obiectiv incluziunea socială a acestora.

În acest context, în anul 2008 Ministerul a început procesul de dezinstituționalizare și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități mintale, iar în 2016 a fost aprobat Planul de acțiuni pentru implementarea reformelor în domeniul dezinstituționalizării în corespundere cu Strategia europeană pentru persoanele cu dizabilității 2010-2020.