Apa fierbinte a curs mai mult timp pana când, sub asfalt, s-a format un crater. Sub greutatea mașinii, asfaltul s-a rupt, iar autoturismul a căzut în groapă. Femeia însărcinată și soțul acesteia au fost salvați de trecători. Starea femeii este satisfăcătoare, iar bărbatul a suferit arsuri.
Urmare a accidentului, 94 de case, inclusiv școli, grădinițe și 10 clădiri administrative au rămas fără căldură. Autoritățile au dispus racordarea, în regim de avarie, la sistemul de termoficare a grădinițelor și școlilor, deoarece astăzi, la Krasnoiarsk, erau -13 grade, iar în această noapte se așteaptă -18.