După ce Banca Națională a publicat o sinteză a investigației fraudei bancare Kroll 2, în care numele lui Șor și a companiilor acestuia sunt menționate în mai multe rânduri, primarul de Orhei a venit cu o reacție în acest sens și menționează că raportul nu conține informații noi: „Kroll a constatat doar, traducând în limba engleză, informațiile cunoscute deja”.

„Scopul beneficiarilor reali ai acestei „investigații” și al angajatorilor companiei Kroll nu este în niciun caz dezvăluirea adevărului. Sarcina lor principală este să găsească un „țap ispășitor” și, în același timp, să se răzbune pentru adevărul dezvăluit. Este suficient să amintim faptul că, angajatorul Kroll a fost guvernul controlat de Filat. De fapt, Kroll continuă să execute ordinul principalilor beneficiari ai fondurilor sustrase, și face acest lucru pe banii publici. În opinia mea, organele de drept demult ar fi trebuit să atragă atenție asupra acestui fapt”, spune Ilan Șor.

Primarul de Orhei susține că raportul nu identifică beneficiarii reali, dar nici urmele banilor: „În acest sens, apare o întrebare evidentă: pentru ce e nevoie de plătit unei companii dubioase milioane de dolari pentru informații care nu oferă nimic nou și cine va răspunde pentru asta?”

Sinteza celui de-al doilea raport Kroll are 57 de pagini. Ca și în raportul Kroll 1, în document, de mai multe ori apare numele lui Ilan Șor și a companiilor din „Grupul Șor”. Săptămâna trecută, Banca Națională a anunțat că nu va publica raportul integral și că cei de la „Kroll” au acceptat să ofere sinteza fără a prejudicia șansele de recuperare a activelor delapidate. Raportul propriu-zis, care conține analize detaliate despre furtul banilor, va fi transmis organelor de anchetă. Potrivit BNM, detectivii americani vor colabora cu procurorii moldoveni pentru a-i ajuta să recupereze banii furați.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!