Protest și contraprotest la Judecătoria Buiucani. De dimineață Maia Sandu împreună cu câțiva susținători a organizat un flash mob pe scările instanței, cerând magistraților expedierea dosarului Șor la Curtea de Apel. Manifestația PAS a fost bruiată de un contra-protest, organizat de simpatizanții lui Ilan Șor. Unul dintre aceștia a vrut să-i ofere un buchet de flori Maiei Sandu. Președinta PAS l-a refuzat, precizând că nu acceptă flori procurate cu bani din miliardul furat.

„Au trecut șase luni de când a fost emisă decizia instanței și dosarul Ilan Șor este în continuare reținut în această instanță. Motivul care se invocă este unul ridicol, se spune că nu există capacitate ca să fie tradus dosarul Șor. Noi am venit aici să ne oferim să-l traducem”, spune Maia Sandu, președinta PAS.

Maia Sandu crede că dosarul nu este transmis intenționat spre examinare la Curtea de Apel: „Să nu să se reușească să se dea un verdict final în cazul Șor, până la alegerile Parlamentare pentru că Plahotniuc și-l dorește pe Șor partener în următorul Parlament”.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, nu a răspuns la telefon pentru comentarii. Susținătorii lui Ilan Șor s-au arătat nemulțumiți de faptul că participanții la flash mobul celor de la PAS erau protejați de polițiști.

„Cu părere de rău, când cineva muncește, altcineva pălăvrăgește. Din prima zi de muncă a domnului Ilan Șor a fost atacat în deosebi de persoanele care cândva s-au bucurat de susținerea dumnealui.”

„Noi pe dânsa o așteptăm. Unde-i ea? Unde-i ea, de ce se ascunde de lume?”

Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de pușcărie, dar se plimbă în continuare în libertate. El va ajunge după gratii abia după ce se va pronunța și Curtea de Apel și doar dacă sentința de condamnare a primei instanțe va fi menținută. Deși sentința a fost pronunțată încă la sfârșitul lunii iunie, „dosarul Șor” încă nu a ajuns la Apel. Judecătorul de la Buiucani, care l-a condamnat pe primarul de Orhei, a spus că dosarul încă nu a fost tradus.

Redactor: Sergiu Niculiță