Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

Veaceslav Negruța: Șapte minciuni „întreținute” de autoritățile de la Chișinău în 2017

Foto: Transparency International Moldova
02 ianuarie 2018, ora 13:09

1. Precum că schimbând sistemul electoral existent în „uninominal” sau în „mixt” cetățenii vor avea dreptul să-ți aleagă și să-și retragă alesul. Un efort considerabil al autorităților, inclusiv financiar, a fost cheltuit pentru a-i face pe oameni să creadă în această minciună, ca până la urmă să înțeleagă toți: dreptul de a-și numi aleșii și de a-i re-trage în ”mixt”-ul binomului aparține unui singur coordonator.

2. Precum că autoritățile ar fi pro-europene. Nici lumea de acasă și nici cei din lumea europeană n-au crezut vorbelor și declarațiilor autorităților. Cu ”reformarea” justiției, spațiului media, sectorului asociativ, administrării publice, etc. – autoritățile au convins europenii să stea mai pe departe. Iar pe la sfârșit de an autoritățile și-au schimbat și minciuna: precum că deja sunt în drumul lor, al autorităților, de integrare occidentală. Probabil că drumul european l-au terminat deja, ca mesaj public. S-au apucat de altă temă.

3. Precum că autoritățile ar fi realizat încă prin vară aproape 100% (și chiar peste) din toate foile de parcurs care și le-au asu-mat. Ca la sfârșit de an toată lumea să afle că, de fapt, există 28 de condiții care au blocat posibilitățile de finanțare. Șanse ratate din cauza minciunilor și tărăgănărilor autorităților.

4. Precum că iată-iată vine Kroll, ba în februarie, ba în aprilie sau la început de mai, ba că precis la sfârșit de octombrie sau început de noiembrie… A venit: la sfârșit de decembrie: redactat, în extras și … fără ”cele 90% de persoane absolut oneste”. Și asta a explicat totul: de ce doi ani și jumate nu s-a întâmplat nimic, de ce nimic nu se întâmplă acum și de ce nimic nu se va întâmpla, dacă aceste autorități vor purta grija celor 90%…, adică autorităților, partenerilor și complicilor acestor autorități. Că dacă ar fi fost altfel – ar mai purta autoritățile atâta grijă celor 90%?

5. Precum că „miliardul furat și convertit în datorie de stat” ar fi fost deservit în 2017 din „mijloace recuperate” și nu din resurse bugetare. În timp ce și Ministerul finanțelor și Banca Națională arată clar că i) 668 milioane au fost plătite de Minfin celor de la BNM din bugetul de stat, ii) din ”miliardul furat”, urmare a investigațiilor, n-a fost recuperat nimic, pentru că iii) investigațiile încă n-au început, iar IV) ”comisia mixtă” care să se ocupe cu recuperarea încă n-a început activitatea. Despre ARBI știe fiecare, dar autoritățile fac tot ce pot ca ARBI să nu-și mai înceapă activitatea, așa cum a fost gândit la început. Pentru asta se fac ”comisii”.

6. Precum că „amnistia capitalurilor”, „cetățenia contra investiții”, „de-criminalizarea celor 90% de onești” ar face Republica Moldova să înflorească. N-au crezut nici cei de aici, nici străinii. Nici CNA n-a crezut și a întocmit niște rapoarte grele la aceste teme, care, în alte țări, normale și europene, duceau la sfârșit de cariere și pretenții politice ale multor dintre autori și autorități. Dar nu și aici. Doar RM nu e UE. Și nu va fi, cu așa autorități.

7. Precum că Dodon e președinte al Republicii Moldova. Tare mare minciună oferită de autorități! Iar Dodon crede și se complace în minciuni.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente