„Eu sunt în șoc. Am plâns azi. Știu un lucru, că tot ce se întâmplă se întâmplă pentru binele nostru. Dumnezeu a permis ca acest lucru să se întâmple pentru ca să mă facă mai tare. E o încercare pe care pot să o duc”, spune Ilie.
„Mă adresez celor care nu sunt indiferenți. Sunt sigură că doriți să îl ajutați. Orice donație va fi de ajutor. Vă rog să îl ajutați să ridicăm această casă din nou”, a menționat mama lui Ilie.
Ilie a început să își contruiască noua casă în această vară, iar de curând s-a și mutat în ea. Pe pagina de instragram a vloggerului au fost postate mai multe fotografii din timpul construcției, dar și după ce lucrările au fost finisate. Ilie nu s-a bucurat însă prea mult timp de locuința nouă, astăzi aceasta fiind cuprinsă de flăcări.