Noii miniștri, propuși de liderul PD, au fost învestiți în funcții. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului Andrian Candu, în calitate de președinte interimar. La scurt timp, pe Facebook, Igor Dodon a blamat gestul puterii, dar a îndemnat „să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț”.

Noii membri ai Cabinetului de Miniștri au depus jurământul la Reședința de Stat, acolo unde, de obicei, Igor Dodon susține conferințe de presă.

„Anul 2018 este unul dificil și plin de provocări, în primul rând fiindcă este un an electoral, iar pe de altă parte, foarte multe sunt necesare de făcut ca cetățenii să simtă o viață mai bună pe fiecare zi ce trece”, a spus Andrian Candu, președintele Parlamentului.

„Sunt sigur că în aceeași manieră ne vom ține departe de polemicile și disputele politice”, a menționat prim-ministrul Pavel Filip.

După ceremonia de învestire, premierul a prezentat fiecare ministru colectivelor de muncă.

Unii au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. În schimb, în discursurile lor, s-au lăudat că vor lupta împotriva corupției.

„Nu tolerez corupția sau scheme sure și așa mai departe. Asta doar strică din imaginea ministerului. – Domnule Gaburici de ce ați acceptat această funcție? – Vorbim mai târziu. – Cu diploma cum rămâne?”, a spus Chiril Gaburici.

„De ce ați acceptat această funcție? V-ați văzut cu dl Plahotniuc?”

„- Cine v-a făcut oferta? – Conducerea Executivului, dl prim-ministru mi-a oferit această șansă să contribui la realizarea parcursului european, la realizarea programului de guvernare. – V-ați văzut cu dl Plahotniuc? – Nu, cu dl prim-ministru”, a spus Tudor Ulianovschi, ministrul de externe.

Alții au fost, totuși, mai vorbăreți, menționând că sunt gata să se apuce de lucru. Proaspătul ministru al Sănătății, de exemplu, a spus că va încerca să rezolve problemele din sistem, doar că… mai târziu, după ce le va studia.

„Orice problemă care este, ea urmează a fi examinată de câte ori este nevoie, de intrat în esență”, a spus Svetlana Cebotari, ministrul sănătății.

Fostul șef de direcție la MAI, Cristina Lesnic, numită vicepremier pentru Reintegrare, ar urma să se ocupe de reglementarea conflictului transnistrean.

„- Cât armament și câți militari sunt în stânga Nistrului? – Situația la zi… o să facem o descriere și când o să doriți o să avem o discuție mai amplă”.

De data aceasta, Igor Dodon a avut o reacție contradictorie. Pe de o parte, el a criticat învestirea noilor miniștri, spunând că aceștia sunt lipsiți de „legitimitatea cuvenită” și a amenințat cu furia poporului, iar pe de altă parte a spus că „trebuie să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț, deoarece orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare”.

„Orice răbdare are limite. Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției. Fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale”, susține Igor Dodon.

La rândul lor, socialiștii au anunțat că vor iniția o moțiune de cenzură împotriva noilor membri ai Guvernului. Curtea Constituțională l-a declarat pe Igor Dodon în imposibilitate temporară de a-și îndeplini atribuțiile, după ce acesta a refuzat repetat candidaturile noilor miniștri, anunțate de Vlad Plahotniuc. Președintele și-a argumentat decizia prin faptul că „mai mulți candidați au probleme de integritate, unii fiind personal implicați în frauda bancară”.