/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Scandal la grădinița 210 din Capitală. Educatoarea le-ar fi tăiat unghiile copiilor din carne

12 ianuarie 2018, ora 16:30

Fetița Tatianei Plugaru frecventează Grădinița nr. 210 din capitală. Tatiana spune că educatoarea grupei i-a tăiat copilei, fără nici un motiv, unghiile: „Când a ajuns momentul să servim masa, era nevoie să scoată mânuțele și să preia mâncarea, dar de durere nu putea face. A spus că o dor degețelele”.

Inițial, copila a încercat să ascundă faptul că educatoarea i-a tăiat unghiile: „Doar după ce mi-a arătat mânuțele, doar atunci a izbucnit în plâns. Am văzut sângele apărut pe unghii și durerea din ochii copiilor”.

Nemulțumiți de cele întâmplate, mai mulți părinți au venit la grădiniță.

„La băiețelul meu, când am venit la grădiniță nu știam cine, dar unghiile erau tăiate din carne, adică cu sânge. Eu nu cred că ea a avut 29 de perechi de foarfece”.

„La fetița mea tot sunt tăiate unghiile, dar nu pot să spun că sunt tăiate din carne”.

Educatoarea grupei a refuzat să discute cu echipa TV8.

„ – De ce ați considerat necesar să le tăiați unghiile copiilor? – Nu vreau să dau nici o explicație”.

Metodistul Instituției, Marcela Hmei, a venit cu o reacție: „Eu am vorbit cu educatoarea și am cerut de la ea explicații. În baza explicației deja se face o anchetă de serviciu după care vom hotărî cum vom proceda mai departe.”

„Acolo a fost pornită o anchetă. Dacă sunteți la curent și dacă știți ce s-a întreprins în acest sens. Nu pot să vă spun nimic. Ajung la direcție… – Da, bine și eu revin”, a menționat Viorica Negrei, șef interimat al direcției educație.

Ulterior șefa de la educație nu ne-a mai răspuns la telefon. Părinții spun că la această grădiniță sunt și alte nereguli, inclusiv denunțând cazuri când copii au fost lăsați singuri în grupă.

„Seara când vin ora cinci să îmi iau fetița eu văd cum educatoarea duce mâncare. Dar dacă întâmplător s-au lovit la cap la mânuță, cine răspunde, tot dumneaei?”

„Eu am dovezi chiar. Eu am stat o oră sub ușă și am așteptat să mi se deschidă ușa ca să pot lua copilul.”

ot de la părinți am aflat că aici sunt colectate taxe ilegale. Lunar, fiecare părinte, cel puțin din această grupă, oferă câte 150 de lei.

„Da tot ce vedem noi este ilegal. Fiecare copil are dreptul la un minim necesar. Un dulăpior în care să-și agațe haina, are nevoie de un pătuc care trebuie să fie curat. Și atunci cumpărăm albituri”.

Grădinița 210 din capitală activează cu un deficit de trei dădace. În total, în grădinițele din capitală lipsesc 409 ajutori de educatori și dădăci, 104 bucătari, 46 de bucătari auxiliari și 17 asistente medicale.

Reporter: Parascovia Spic
Imagini: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram