Moldova a fost condamnată la CEDO în cauza Lisovaia contra Moldovei, prin care a fost constatată o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea locuinţei sale, precum și că autorităţile naţionale au eşuat să aducă „motive suficiente şi relevante” pentru eliberarea mandatului de percheziţie. Astfel, Curtea a decis să-i acorde lui Lisovaia suma de 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamanta, Alla Lisovaia, cetățeancă a Republicii Moldova, la momentul de referință, era studentă și îl ajuta gratuit pe avocatul T., la traducerea unor documente, notează lhr.md.

La 23 octombrie 2008, a fost inițiată o cauză penală împotriva lui T., fiind acuzat de trafic de influență, și anume că a pretins 10,500 Euro de la D. cu promisiunea de a transmite banii judecătorilor care examinau un dosar penal deschis pe numele lui D., cu scopul de a obține achitarea lui sau o pedeapsă mai blândă. Reclamanta nu avea calitatea procesuală în cadrul acestui dosar.

La data de 30 octombrie 2008, organul de anchetă a cerut permisiunea să percheziționeze locuința reclamantei, motivând că există o ipoteză fundamentată că acolo se găsec suma de 10,500 Euro pretinsă de T. și documente referitoare la dosarul penal.

În aceeași zi, procurorul a solicitat Judecătoriei Buiucani emiterea un mandat pentru percheziționarea apartamentului reclamantei. Tot în aceeași zi, Judecătorul de instrucție Buiucani a emis mandatul care autoriza percheziția, decizia fiind definitivă.

La data de 10 decembrie 2008, poliția a percheziționat apartamentul reclamantei, doar în prezența mamei ei în vârstă. În urma percheziției n-au fost găsite corpuri delicte.

La data de 21 august 2009, reclamanta a solicitat accesul la elementele probatorii, în baza cărora a fost autorizată percheziția. La data de 3 septembrie 2009, Judecătorul de instrucție Buiucani a răspuns că dosarul se află la organul de anchetă și că accesul poate fi acordat numai în temeiul legii.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în temeiul Articolului 8 din Convenție, că percheziționarea locuinței ei a fost ilegală, întrucât nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente și că nu a fost urmărit un scop legitim, având în vedere întârzierea cu care a fost efectuată.

De asemenea, ea s-a plâns în temeiul Articolelor 6 și 13 din Convenție că nu a avut nicio cale legală să conteste sau să se plângă de percheziția ilegală.

Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 8 din Convenţie, fiind de acord cu părţile că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea locuinţei sale. Mai mult decât atât, Curtea a notat că ingerinţa respectivă a avut bază legală şi că legea satisface cerinţele prevăzute de Articolul 8. Aparent ingerinţa a urmărit scopul legitim de apărare a ordinii şi prevenirea faptelor penale.

Astfel, Curtea urma să examineze dacă ingerinţa a fost “necesară într-o societate democratică”. În această privinţă Curtea a reiterat că mandatul de percheziţie trebuie să se bazeze pe o bănuială rezonabilă şi trebuie redactat cu o suficientă precizie şi detaliere.

Curtea a notat că textul mandatului de percheziţie emis de judecătorul de instrucţie, în speţă, a repetat aproape integral ordonanţa emisă de poliţie şi nu a conţinut vreo informaţie în privinţa motivelor de ce s-a considerat că în urma percheziţiei apartamentului s-ar fi obţinut probe. În aceste circumstanţe Curtea a constatat că autorităţile naţionale au eşuat să aducă „motive suficiente şi relevante” pentru eliberarea mandatului de percheziţie.

Curtea a constatat, de asemenea, violarea Articolului 13 din Convenţie, respingând obiecţia Guvernului privind posibilitatea, în temeiul art. 305 alin. (8) Cod de procedură penală, de a contesta mandatul de percheziţie din 30 octombrie 2008 la Curtea de Apel Chişinău. Ea a notat, că în cauza Mancevschi c. Moldovei ea a respins obiecţia Guvernului privind omisiunea de a epuiza căile interne de atac, concluzionând că acestea sunt ineficiente; iar prevederile invocate de Guvern nu erau în vigoare în perioada de referinţă şi au fost introduse abia patru ani mai târziu şi anume la 27 octombrie 2012.

În aceste circumstanţe şi având în vedere constatările în cauza Mancevschi c. Moldovei, Curtea a considerat că nu s-a demonstrat că au existat remedii eficiente în ceea ce priveşte plângerea reclamantei în privinţa Articolului 8 din Convenţie.

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.