Ambulanțe blocate în nămeți, mașini inversate, școli închise și zeci de localități fără energie electrică. Este tabloul primei zile de iarnă adevărată în Moldova. Autoritățile, care până acum se declarau luate prin surprindere, de data aceasta au creat trei celule de criză, menite să monitorizeze situația pe traseele naționale și în localități.

O ambulanță, în care era și un bebeluș, a derapat de pe traseu la Rezina. Un incident asemănător a avut loc la Șoldănești, unde medicii încercau să ajungă la un pacient. Autoturismele au fost deblocate de salvatori. Din cauza zăpezii și a vizibilității reduse, mai multe mașini s-au răsturnat sau au ajuns în șanț. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, un microbuz de pe ruta Chișinău-Izbiște s-a inversat, iar 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ninsorile au ținut acasă peste 14 mii de elevi. Potrivit Ministerului Educației, 55 de școli din țară au fost închise, din cauza drumurilor impracticabile. Și-au sistat activitatea 57 de grădinițe din Telenești, Leova, Glodeni și Hâncești, iar peste 270 de localități au rămas parțial fără energie electrică. Nămeții și rafalele puternice de vânt au condus la sistarea activității a șase puncte de trecere a frontierei, situate în partea de sud a țării. Situația pe traseele din țară este monitorizată de trei celule de criză, deschise la Bălți, Chișinău și Cahul, urmare a unei ședințe extraordinare convocată dimineață de premier.

„Pericolul cel mai mare este viscolul. Noi curățim, pe altă parte drumurile.. să fim în legătură permanentă cu autoritățile locale”, a spus Pavel Filip.

Pe parcursul zilei, s-au produs peste 65 de accidente rutiere în urma cărora 11 persoane s-au ales cu diverse traumatisme. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 375 de angajați au intervenit în teren pentru a preveni situațiile excepționale, iar la menținerea securității rutiere au fost implicați peste 270 de ofițeri de patrulare.