Judecătorul - raportor Xenofon Ulianovschi în dosarul Șor a depus cerere de abținere de la examinare. Cerea acestuia urmează să fie examinată astăzi.

Judecătorul raportor Xenofon Ulianovschi și-a declarat abținere, motivul abținerii fiind faptul că fratele său Gheorghe Ulianovschi este avocatul lui Chiril Lucinschi care este vizat într-un dosar ce are legătură cu dosarul lui Ilan Șor”, a declarat pentru TV8 de Octeabrina Popa, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Chișinău.

Și judecătoarea Silvia Vrabie a înaintat abținere de la examinarea dosarului Șor. Motivul invocat de Vrabie este că dânsa a fost în completul de judecată care a examinat dosarul privind aplicarea măsurilor preventive.

Amintim că, ieri TV8 a scris că Xenofon Ulianovschi este tatăl actualului ministru de Externe, Tudor Ulianovschi. Magistrat.md scrie că acum câțiva ani, pe numele magistratului a fost intentată o procedură disciplinară, fiind acuzat de emiterea unor hotărâri falsificate, ulterior acuzațiile au fost respinse de Colegiului Disciplinar. El a vrut să obțină și licența de avocat în 2016, tentativa a eșuat însă. Anterior, timp de patru ani, el a ocupat fotoliul de vicepreședinte al Curții de Apel.

Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de pușcărie pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii. Însă, se plimbă în continuare în libertate, Șor va ajunge după gratii abia după ce se va pronunța și Curtea de Apel și doar dacă sentința de condamnare a primei instanțe va fi menținută.