Cei trei agenți de pază ai clădirii GBC, care aparține democratului Vlad Plahotniuc, au acționat legal atunci când au somat două jurnaliste de la „Ziarul de Gardă” să nu filmeze în direcția edificiului. Acesta este răspunsul poliției oferit jurnaliștilor.

Deși au anunțat anterior că vor face publice rezultatele investigațiilor în cazul incidentului din apropierea clădirii GBC, oamenii legii le-au oferit un răspuns jurnaliștilor de la „Ziarul de Gardă” abia după ce aceștia au expediat o solicitare oficială.

„Răspunsul a fost că nu au fost stabilite circumstanțe sau acțiuni care ar demonstra că persoanele respective ar încălca legislația”, a declarat Marina Ciobanu, reporter ZDG.

În răspunsul oficial, șeful Inspectoratului de Poliție Centru scrie că „nu s-a constatat să fi fost altercații sau folosite expresii injurioase în adresa reporterilor”.

„În acea zi au fost formulate din partea agenților de pază, care s-au dovedit a fi agenții companiei Argus, amenințări verbale la adresa noastră, lucru pe care nu-l consider tocmai plăcut pentru jurnalist sau care, ulterior, pot pune sub semnul întrebării siguranța activității jurnalistice”, a adăugat Marina Ciobanu.

Incidentul a avut loc în octombrie 2017, în momentul în care două jurnaliste de la „Ziarul de Gardă” au fost somate de trei agenți de pază să nu filmeze în direcția clădirii.

„- Dacă filmezi, poftim, vă rog în partea aceasta.
– De ce?
– De atâta.”

Ulterior, mai multe organizații de media, jurnaliști și unii politicieni au organizat un flashmob în fața clădirii care adăpostește o parte din afacerile liderului PDM, cu mesajul „Jurnaliștii nu se lasă intimidați!”. Democrații spuneau atunci că „au solicitat investigarea cazurile respective, ca asemenea incidente să nu se mai repete”.