Alegeri cu un singur candidat la șefia Consiliului Superior al Magistraturii. Membrii CSM l-au reales pe Victor Micu în funcția de președinte. El a fost unicul candidat înscris în cursă și a fost ales cu votul unanim al celor 11 membri prezenți.

Victor Micu a spus că nu vede nici o problemă în faptul că nu a avut nici un contracandidat. „S-a lăsat la aprecierea fiecăruia. Nu a fost nici un impediment ca și alți candidați să înainteze candidatura. Nu a dorit nimeni să-și înainteze candidatura și nu au fost alți candidați”, a spus Victor Micu, președintele CSM.

Micu a ocupat fotoliul de șef al CSM din anul 2014. În perioada primului său mandat, UE a stopat finanțarea proiectelor pentru justiție după ce a constatat că reformele palpabile întârzie sau sunt mimate. Anterior el a fost criticat în repetate rânduri de societatea civilă. Unii experți în drept au remarcat că anume în perioada primului său mandat CSM a încercat să restricționeze accesul presei și a publicului la hotărârile de judecată, iar unul dintre foștii membri ai CSM spune că Micu nu a reușit să soluționeze principala problemă, cea legată de integritatea judecătorilor.

„N-a reușit ca în cele din urmă să identifice prin intermediul organelor interne, acele persoane care au avut probleme cu integritatea. Adică au mai rămas în sistem persoane care au probleme cu integritatea și poate chiar unii dintre ei au fost promovați”, a menționat Teodor Cîrnaț, ex-membru CSM.

„S-a încercat în opinia noastră anonimizarea nejustificată a hotărârilor judecătorești. Limitarea accesului persoanelor la ședințe de judecată și tolerarea unor situații contestabile în ceea ce privește integritatea judecătorilor”, susține Vladislav Gribincea, președintele CRJM.

Victor Micu a ajuns în vizorul presei după ce anul trecut CSM a încercat să adopte un nou Regulament privind publicarea hotărârilor judecătorești care ar fi îngrădit accesul jurnaliștilor la sentințe. Potrivit portalului anticorupție, în perioada primului său mandat aproximativ 110 judecători au demisionat sau au fost demiși din funcție, iar în privința a 40 de judecători și foști magistrați, CSM a dispus pornirea urmăririi penale. În acest sens, Victor Micu a declarat că majoritatea magistraților a plecat pentru că au atins vârsta de pensionare, iar alții nu au făcut față noilor cerințe. Micu va fi președinte al CSM în următorii patru ani.

Reporter: Sergiu Niculiță
Imagini: Oleg Cozlov