14 elevi, cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani, și o profesoară din satul Pereni, raionul Rezina, au fost internați în Spitalul raional Rezina, după ce s-au intoxicat. Aceștia au fost internați în stare grav medie cu simptome de dispnee și tuse. Doi copii au fost internați în secția reanimare, 11 copii în secția de pediatrie și 1 matur în secția terapie.

Imediat au fost informați specialiștii de la Centrul Național de Sănătate Publică, iar pentru coordonarea conduitei tratamentului, au fost consultați specialiștii de la TOXAPEL, AVIASAN și Institutul Mamei și Copilului.

În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale menționează că copiilor le-a fost acordată toată asistență medicală necesară și în prezent starea lor este în afara oricărui pericol.

Din ultimele informații, se presupune că intoxicaţia a survenit în urma dispersării de vapori de gaz dintr-un balon de gaz „Жгучий перчик”, de către un copil în sala de clasă din cadrul instituției din învățământ din satul Pereni, raionul Rezina.