Curtea Constituțională adoptă decizii pe furiș atunci când este vorba de sistemul electoral mixt. Cel puțin așa au comentat unii experți după ce Curtea a publicat ieri decizia prin care sesizarea liberalilor, vizând legalitatea sistemului mixt, a fost declarată inadmisibilă. Documentul a apărut în spațiul public la o lună și jumătate de la aprobare, fără a fi anunțați nici măcar autorii sesizării. În timp ce activiștii spun că este un abuz, instituia respinge acuzațiile.

La 5 septembrie 2017, liberalii au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au cerut să fie verificată legalitatea trecerii la sistemul electoral mixt. După ce nu au primit răspuns timp de aproape 5 luni, liberalii au mers din nou la Curte să le ceară magistraților examinarea în regim de urgență a sesizării, pentru ca ieri să afle că judecătorii au respins sesizarea încă pe 15 decembrie 2017.

„Aceste tertipuri sau acest exercițiu când o decizie extrem de importantă inadmisibilitatea acesteia considerată de către magistrați abia peste trei luni și jumătate de la depunere și publicată peste altă o lună și jumătate ridică semne de întrebare. Eu consider că dacă curtea a văzut că nu există elemente de neconstituționalitate, putea să spună acest lucru din septembrie”, spune Valeriu Munteanu, vicepreședintele PL.

„Însăși ținerea în secret a acestei decizii timp de o lună jumate cu siguranță este un abuz, cu siguranță este o anumită motivare. Este sau nu o coincidență dar a fot făcută publică abia a doua zi după ce a plecat din Republica Moldova, Misiunea celor de la Veneția. Cert este că sunt niște aranjamente, niște jocuri de culise”, susține Valeriu Pașa, activist civic.

Curtea Constituțională însă a respins acuzațiile. Instituția a publicat o dezmințire prin care spune că Regulamentul Curții prevede că deciziile privind admisibilitatea sesizărilor se adoptă în ședință închisă, fără participarea autorilor. Însă, unii experți consideră că prin acest comunicat, Curtea Constituțională doar a confirmat că a acționat pe furiș.

„Dezmințirea plasată astăzi pe pagina curții, mai mult confirmă faptul că ei au acționat netransparent. Într-adevăr este dubios și cel puțin se pare nu foarte bine pentru curte că au anunțat despre decizie și au publicat-o după ce au plecat partenerii lor de la comisia de la Veneția”, spune Pavel Postică, directorul de programe „Promo-LEX”.

Sistemul electoral mixt a fost aprobat în vara anului trecut cu votul deputaților socialiști, democrați și popular-europeni. Asta deși anterior, Comisia de la Venția atenționa în avizul său că, în condițiile sistemului mixt, există riscul ca, membrii Parlamentului, aleși pe circumscripții uninominale, să fie influențați de interese de afaceri. Ieri, înainte ca buclucașa decizie a Curții din decembrie 2017 să apară pe site, un grup de experți ai Comisiei de la Veneția și OSCE tocmai și-au încheiat vizita de evaluare în Republica Moldova.

Reporter: Sergiu Niculiță
Imagini: Vlad Coroban