Reclamantul este Trofim Prigală, născut în 1961, din Anenii Noi, notar de profesie. La data de 16 februarie 2005 Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi a emis o decizie asupra rezultatelor controlului fiscal în privința reclamantului. S-a constatat, printre altele, diminuarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru anii 2000-2002. Inspectoratul Fiscal a dispus încasarea suplimentară a unor plăți și impozite, precum și aplicarea unor sancțiuni fiscale. Reclamantul a contestat decizia respectivă la organul ierarhic superior, susținând că contribuțiile la asigurările sociale trebuie calculate din venitul net și nu din venitul brut, așa cum a procedat autoritatea fiscală.
La data de 07 iunie 2005 în urma controlului repetat șeful Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Anenii Noi a emis o decizie prin care a fost dispusă încasarea la bugetul de stat a sumelor impozabile și plăților calculate în rezultatul controalelor fiscale și anume: fondul social – 41660 lei, impozitul pe venit – 51929 lei, primele de asigurare obligatorie – 7363 lei, precum și a amenzilor pentru încălcarea legislației fiscale în sumă de 641.712 lei și a majorării pentru întârziere în sumă de 22.627 lei.
Nefiind de acord cu deciziile enunțate reclamantul le-a atacat în instanța de contencios administrativ, susținând că la calcularea contribuției sale la bugetul consolidat de stat, contribuția urma a fi calculată din onorariul primit după deducerea tuturor cheltuielilor, iar inspectoratul fiscal considera că impozitele urmau a fi calculate din onorariul brut. El a invocat lipsa de claritate a legilor în această privinţă și a considerat că ar trebui să beneficieze de prevederile articolului 11 din Codul Fiscal, potrivit căruia toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.
Prin hotărârea din 27 iunie 2005 Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă parțial cu anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din 07 iunie 2005 cu excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, micșorându-se suma primelor ce urmau a fi încasate la buget de la 7.363 lei la 931 lei și aplicându-se o amendă în sumă de 931 lei.
Inspectoratul Fiscal de Stat a atacat cu recurs hotărârea respectivă.
Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2005 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea Curții de Apel Bender din 27 iunie 2005 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Bender.
Prin hotărârea Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, fiind anulate deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din 07 iunie 2005, cu excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asistență medicală, micșorându-se suma la 3.734 lei, constatând că pârâtul nu a aplicat corect legile relevante speței în cauză, făcând referire, din nou, la articolul 11 din Codul Fiscal.
Inspectoratul Fiscal de Stat a înaintat cerere de recurs.
Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2006 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea Curții de Apel Bender din 14 februarie 2006 a fost casată cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea a fost respinsă.
Reclamantul a citat câteva decizii ale Curții Supreme de Justiție în care s-a decis că calcularea contribuțiilor sociale a notarilor urmează a fi făcută având la baza venitul net. Conform unei note a autorităților fiscale, la 1 ianuarie 2007, reclamantul a avut o datorie față de autoritățile fiscale de 831.920,41 lei. Ulterior, această datorie a fost anulată în temeiul unei legi privind amnistia fiscală.
În fața Curții reclamantul a invocat violarea Articolului 6 din Convenție, invocând că aplicarea de către Inspectoratul Fiscal de Stat a unor sancțiuni cu caracter penal, care nu erau prevăzute de lege, trebuie să fie clară, fără ambiguități. De asemenea, s-a plâns că în urma aplicării unei legi penale neclare a fost lipsit de proprietate drept garantat de Articolul 1 Protocolul nr. 1. Curtea consideră că această cerere trebuie examinată în lumina Articolului 7 § 1 al Convenției.
Decizia Curții
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 7 din Convenţie, observând, în primul rând, că în temeiul Articolului 11 din Codul fiscal al Republicii Moldova, toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului. În continuare, ea a subliniat că problema principală este dacă noțiunea de „onorarii” utilizată în legea bugetului asigurărilor sociale pentru anii 2000 și 2001 a fost suficient de bine definită în dreptul intern și/sau de către instanțele naţionale, astfel încât reclamantul să poată deduce în mod rezonabil baza de calcul a contribuțiilor sociale ce urmează a fi plătite statului. Având în vedere existența unor îndoieli cu privire domeniul de aplicare a noțiunii „onorarii” şi dispozițiile articolului 11 din Codul fiscal, Curtea a concluzionat că, în perioada de referinţă, reclamantul ar fi putut în mod rezonabil să se aștepte ca autoritățile statului să rețină interpretarea cea mai favorabilă acestuia.
Având în vedere cele menţionate, Curtea a considerat că, chiar și ca unui profesionist căruia ar putea fi solicitată consiliere juridică, ar fi fost dificil pentru reclamant să prevadă modificarea jurisprudenţei Curții Supreme și, astfel, să știe că, atunci când a calculat valoarea contribuțiilor sociale datorate pentru anii 2000 și 2001, acțiunile sale ar putea duce la sancțiuni penale.
Reclamantul a cerut 9.370,97 Euro cu titlu de prejudiciu material, 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.200 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului suma de 4.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.200 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
