Fostul președinte al raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, dar și secretarul consiliului raional, Irina Ciobanu, au fost demiși ilegal. Curtea de Apel Chișinău a declarat ilegală convocarea ședinței extraordinare din 10 martie 2017 la care aceștia au fost demiși.

Fostul președinte al raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, apreciază ca și justă hotărârea Curți de Apel, dar pune la îndoială faptul că va fi păstrată și de Curtea Supremă de Justiție.

„La ziua de astăzi președintele Consiliului raional Căușeni activează illegal. Partidului democrat se vor implica la Curtea Supremă și decizia Curții de Apel va fi anulată”, a declarat Ion Ciontoloi pentru TV8.

Menționăm că Ion Ciontoloi, membru al PLDM, care era președinte al raionului la al treilea mandat, a primit vot de neîncredere de la majoritatea consilierilor, dintre care și foști colegi de partid.

Reprezentanții partidului democrat nu au comentat declarațiile fostului președinte al raionului Căușeni. Acesta a spus că dacă decizia Curții de Apel va fi menținută, atunci va reveni la funcția sa. Ion Ciontoloi se afla la București. Raionul Căușeni este condus în prezent de un democrat.

Știrea survine în contextul unui șir de demisii la nivel local în această săptămână. Municipiile Chișinău și Bălți au rămas în fără primari după demisiile răsunătoare ale lui Dorin Chirtoacă și Renato Usatâi. O nouă demisie a fost anunțată la Ialoveni, unde președintele raionului, Anatol Dimitriu, a demisionat.

Foto: Facebook/PLDM