Lecție de filologie pentru primarul interimar Silvia Radu, tineretul liberal a decis să o atenționeze în legătură cu expresiile incorecte pe care le utilizează. Iar pentru a o ajuta să scape de greșeli mai repede, i-au adus un abecedar.

Vorba nu poate să meargă”, vorba poate să fie prezentă, „în fundul parcului” – în spatele parcului, „femei nou-născute”, de fapt copii sunt nou-născuți, iar doamnele sunt lăuze”. Așa au început liberalii lecția matinală de filologie de la Primărie, dedicată Silviei Radu. Tinerii liberali au organizat un flashmob, încurajând-o pe Silvia Radu să vorbească corect.

„Dacă o să rămână abuziv în continuare în fruntea Primăriei, ar trebui să înceapă pas cu pas să învețe limba română. Și primul pas este „Abecedarul””, susține Ilie Crețu, aripa de tineret a PL.

„Nu o urmărește o țară întreagă, dar mai ajunge și prin presa internațională și n-ar trebui să scoată aceasta în afară”, adaugă Ana Andrițchi, aripa de tineret PL.

Silvia Radu a spus că va lua „Abecedarul” și a comentat acțiunile liberalilor. „Liberalii au tupeu de a organiza flashmoburi și vorbesc despre limba română, dar nu au fost în stare să gestioneze corect Primăria”, subliniază Silvia Radu.

Silvia Radu a făcut filologie, iar tatăl său este profesor de limbă română.

Reporter: Parascovia Spic
Imagini: Oleg Cozlov