În ultimul deceniu Republica Moldova a ajuns în vizorul opiniei publice internaţionale în legătură cu multiplele scheme de spălare de bani şi fraude bancare, care au avut loc pe teritoriul ţării. Cazurile de rezonanţă se referă la dosarul Magnitsky, Laundromatul rusesc şi devalizarea rezervelor BNM, supranumită „furtul miliardului”. Atât schemele de spălare de bani, cât şi fraudele bancare implică tranzacţii/transferuri efectuate prin conturi bancare. Toate aceste tranzacţii au fost monitorizate de instituţiile de supraveghere (Banca Naţională a Moldovei şi Serviciul Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul CNA), care dispuneau de instrumente pentru a preveni/bloca tranzacţiile, precum şi sancţiona persoanele responsabile din administraţia băncilor implicate în atare tranzacţii.

În acest context, experții Transparency International afirmă că întrucât spălarea banilor implică transferuri în jurisdicţii off-shore, trebuie analizate următoarele aspecte:
– identificarea beneficiarilor, în speţă, a nerezidenţilor;
– suspendarea tranzacţiilor suspecte.

De unde a pornit totul

Prima iniţiativă de implementare la scară largă a schemelor de spălare a banilor „rătăcitori” (”деньги кочующие по миру”) de provenienţă suspectă din ţările învecinate prin băncile din Moldova a fost propusă în 2005 de consilerul prezidenţial Oleg Reidman. Acesta a adresat o scrisoare Preşedintelui RM Vladimir Voronin, prin care a sugerat necesitatea modificării legislaţiei pentru a face posibilă „tranzitarea” banilor de provenienţă dubioasă. Una din propunerile enunţate se referea la excluderea controlului CNA (anterior CCCEC) asupra tranzacţiilor efectuate de nerezidenţi (cetăţeni străini care dispun de conturi în băncile din Moldova).

Condiţii „preferenţiale” pentru nerezidenţi în 2005

La doar patru luni de la scrisoarea consilierul prezidenţial Reidman, în Parlament a fost aprobată Legea nr. 255 din 27.10.200513, care a introdus modificări la art. 5 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor nr. 633 din 15.11.2001. Modificarea se referea la faptul că instituţiile financiare din Moldova nu mai erau obligate să raporteze la CCCEC tranzacţiile suspecte efectuate de nerezidenţi. Informaţia putea fi prezentată doar autorităţilor din alte state, dacă existau tratate internaţionale între acestea şi Republica Moldova.

Prin aceste amendamente cetăţenilor străini li s-a permis să efectueze orice tranzacţii prin băncile din Republica
Moldova, fără ca acestea să fie raportate la CCCEC. Mai târziu, în aprilie 2006, prevederile în cauză au fost anulate prin Legea nr. 78 din 06.04.2006, astfel fiind oprită prima tentativă de transformare a Republicii Moldova într-o veritabilă zonă off-shore.

Dezactivarea „butonului roşu” al CNA Suspendarea/blocarea tranzacţiilor suspecte este un instrument esenţial în prevenirea şi combaterea spălării banilor. Există atribuţii delegate către două instituţii de supraveghere pentru suspendarea tranzacţiilor suspecte:

– BNM, potrivit Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, poate interzice pe o anumită perioadă efectuarea de către bănci a unor operaţiuni/a tuturor operaţiunilor pentru care s-a eliberat licenţa (autorizaţia);
–  CNA: (1) conform Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, la decizia SPCSB, băncile sunt obligate să sisteze executarea activităţilor sau tranzacţiilor suspecte pe un termen indicat în decizie, dar nu mai mare de cinci zile lucrătoare15 şi (2) potrivit Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, până în noiembrie 2010 Centrul avea dreptul să sisteze executarea operaţiunilor financiare limitate sau suspecte.

În perioada 2010-2014 a avut loc cea mai mare operaţiune de spălare de bani din Europa de Sud-Est („spălătoria rusească”), în cadrul căreia peste 20 miliarde USD au fost „legalizaţi” prin intermediul sistemelor judecătoresc şi bancar din Republica Moldova. Surprinzător este faptul că în iunie 2010, la un interval de două săptămâni au fost înregistrate două iniţiative de modificare a cadrului legal pentru a limita competenţele CNA în privinţa suspendării tranzacţiilor suspecte (aş anumita dezactivare a „butonului roşu”):
– La 02.06.2010, deputatul Valeriu Guma a înregistrat proiectul de lege nr. 167217, care prevedea completarea art. 14 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor nr. 190/2007, cu referire la procedura de suspendare a tranzacţiilor suspecte.

În aprilie 2011, Parlamentul a decis comasarea şi aprobarea proiectului înaintat de deputatul Guma cu proiectul înaintat de Guvern (nr. 680 din 14.03.2011). În rezultat a fost introdus art. 14 alin. (12), care prevedea că deciziile SPCSB de blocare a tranzacţiilor suspecte puteau fi atacate cu recurs de către persoana care se consideră lezată în drepturi în modul stabilit de legislaţie, având efect suspensiv.

Ulterior, în iulie 2014, această prevedere a fost anulată prin Legea nr. 179, aprobată de Guvern prin asumare de răspundere. În nota informativă la legea în cauză se constata că „efectul suspensiv” din art. 14 alin. (12) reprezintă o carenţă majoră prin care reclamantul putea debloca contul bancar, prezentând băncii copia recursului de contestare a deciziei SPCSB. Surprinzător sau nu, clauza privind „efectul suspensiv” a fost anulată după ce operaţiunea „spălătoria rusească” a luat sfârşit.

La 18.06.2010, deputatul AMN Valentin Chepteni a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii unor prevederi legale, care se referea la atribuţiile CNA de suspendare a tranzacţiilor suspecte. Solicitările deputatului au fost acceptate, iar Curtea a emis hotărârea nr. 25 din 25.11.2010, prin care a fost declarat neconstituţional art. 7 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 1104 din 06.06.2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Anume acest articol permitea CNA să sisteze executarea operaţiunilor financiare limitate sau suspecte.

În legătură cu sesizarea depusă de deputatul V. Chepteni şi hotărârea CC, merită atenţie câteva aspecte:
– Judecătorii CC Victor Puşcaş şi Elena Safaleru au expus o opinie separată, considerând nefondată hotărârea CC nr. 25 din 25.11.2010. În opinia acestora, Curtea a interpretat normele legale, arogându-şi atribuţia Parlamentului. Drept rezultat, se creează situaţia când „grupările criminale internaţionale pot profita de faptul că în Republica
Moldova nu există un sistem de informare asupra tranzacţiilor suspecte”;
– După doar 3 luni, în martie 2011, directorul CNA Viorel Chetraru a prezentat nota informativă la proiectul de lege înaintat de Guvern (nr. 680/2011) pentru modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea spălării banilor nr. 190/2007. În această notă informativă directorul CNA menţiona hotărârea CC nr. 25 din 25.11.2010, însă nu specifica riscurile pe care le comportă această hotărâre în raport cu atribuţiile CNA de sistare a operaţiunilor suspecte;
– În iunie 2010, deputatul AMN Valentin Chepteni era coleg de partid cu Veaceslav Platon, beneficiar al mai multor companii din jurisdicţii off-shore, implicate în operaţiunea „spălătoria rusească”. De asemenea, este de reţinut faptul că Chepteni împreună cu Platon şi deputatul PDM Alexandru Stoianoglo au votat în iulie 2010 contra lichidării judecătoriilor economice.

A rămas oare Statul fără „buton roşu”?

Ex-directoarea adjunctă a CNA, Cristina Tărnă, a menţionat public că ”exact în perioada fraudei bancare, Centrului Naţional Anticorupţie i se blocase acel buton roşu pe care ar fi putut apăsa şi bloca banii în caz de suspiciune.”
Ulterior, şi ex-premierul din 2013-2014, Iurie Leancă, a declarat că ”rugam CNA să facă tot posibilul pentru a bloca scoaterea unor credite din BEM, ca pe urmă să aflu că se mergea în instanţă, iar judecătorii scoteau CNA din joc…”.

Totuşi, conform art. 131 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 190/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor, SPCSB „sesizează organele de urmărire penală imediat ce s-au stabilit suspiciuni rezonabile cu privire la spălarea banilor […], precum şi Serviciul de Informaţii şi Securitate în partea ce ţine de finanţarea terorismului”. Respectiv, chiar dacă admitem faptul că era posibilă contestarea deciziilor SPCSB de blocare a tranzacţiilor suspecte şi efectuarea transferurilor, Procuratura putea investiga aceste tranzacţii şi atrage la răspundere persoanele implicate. Este puţin probabil că o bancă ar fi riscat să proceseze tranzacţiile suspecte în lipsa unei hotărâri definitive a instanţei de judecată care anulează blocarea conturilor de către SPCSB.

Deşi în nota informativă la Legea nr. 179/2014 se menţiona că „efectul suspensiv” ar fi împiedicat suspendarea tranzacţiilor suspecte, autorul (Ministerul justiţiei) n-a prezentat careva statistici privind numărul şi frecvenţa încălcărilor depistate. Mai mult ca atât, operaţiunile suspecte puteau fi sistate şi de BNM, precum s-a menţionat mai sus. Prin urmare, organele de supraveghere şi de urmărire penală dispuneau de toate instrumentele pentru a preveni şi sista tranzacţiile suspecte, iar dezactivarea ”butonului roşu” de la CNA nu poate fi o scuză pentru inacţiune.

Drept confirmare, fostul şef al SPCSB, Vasile Şarco, a declarat într-un interviu pentru adevărul.ro despre faptul că începând cu anul 2011 organele de supraveghere (BNM, CNA) şi procurorii erau la curent că prin intermediul instanţelor judecătoreşti şi instituţiilor financiare erau efectuate tranzacţii suspecte de sute de milioane de dolari SUA, cunoscute drept operaţiunea „spălătoria rusească”. Funcţionarul pretinde că „banca şi executorii judecătoreşti au refuzat să prezinte documentele confirmative până în martie 2013”, fără a menţiona că SPCSB are atribuţia să solicite documentele necesare de la entităţile raportoare (bănci) şi autorităţile administraţiei publice privitor la tranzacţiile suspecte.

Mai mult, BNM anual efectuează auditul fiecărei bănci şi analizează toate documentele aferente activităţii
desfăşurate de băncile comerciale. Prin urmare, BNM era la curent cu toate tranzacţiile suspecte care au loc,
însă nu a întreprins măsuri de prevenire şi stopare.

Concluzii

În 2005-2011 au fost aprobate o serie de modificări în cadrul legal pentru a limita competenţele CNA privind
verificarea tranzacţiilor financiare realizate de nerezidenţi şi sistarea tranzacţiilor suspecte. Modificarea cadrului legal a fost făcută atât de Parlament, cât şi prin intermediul Curţii Constituţionale. În iunie 2010 se poate observa o acţiune concertată din partea a doi deputaţi. La un interval de doar două săptămâni aceştia au venit cu iniţiative similare către Parlament şi Curtea Constituţională pentru a limita atribuţiile CNA de suspendare a tranzacţiilor suspecte.

Cu toate acestea, instituţiile de supraveghere şi de urmărire penală dispuneau de suficiente instrumente
pentru a nu admite operaţiuni de spălare de bani prin Republica Moldova.

Urmare a evaluării Republicii Moldova de către Comitetul MONEYVAL în 2012 a fost prezentat un raport cu 40
recomandări generale şi 9 recomandări speciale de îmbunătăţire a cadrului legal referitor la prevenirea şi  combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. În particular, sunt 12 recomandări cu privire la identificarea şi blocarea tranzacţiilor suspecte, confiscarea bunurilor sechestrate, precum şi la organizarea SPCSB. La 22 decembrie 2017, Parlamentul a aprobat în lectură finală o nouă lege cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care urma să transpună recomandările MONEYVAL. Doar 5 din cele 12 recomandări au fost implementate, altele 7 au fost realizate parţial, urmând a fi ajustate prevederile Legii.