Primele declarații ale doctoriței bătute. „Nu am putut să mă apăr deloc. Dacă cineva va veni cu un cuțit într-o zi?”

11 martie 2018, ora 09:44

El m-a tras atât de tare de păr, mi se părea că îmi va rupe pielea de pe cap. Apoi m-a împins peste niște scaune. Îmi sunt fracturate două coaste. Nu am putut să mă apăr deloc. Noi lucrăm în condiții foarte grele. Este imposibil aici, deja mă gândesc să plec. Dacă cineva va veni cu un cuțit într-o zi? Cine pe noi ne apără?”, se indignează doctorița.

La scurt timp după incident a sosit și Poliția, iar Ala Valenga spune că a mers la Centrul de Medicină Legală, însă a fost internată și la Institutul de Medicină Urgentă. Spre seară medicul a solicitat să i se permită să stea acasă, ca să-și revină mai ușor din șoc. Medicul mai spune că va anunța și Inspecția Muncii, având în vedere că incidentul s-a întâmplat în timpul orelor de muncă, iar administrația nu-i apără pe lucrătorii medicali.

Pacienta care a decedat avea 70 de ani și, conform spuselor doctoriței, s-a tratat inițial la spitalul privat Medpark și avea sindrom coronarian acut. „Eu am văzut-o pe 8 martie seara. Starea ei era stabilă. Dimineața mi s-a spus că a decedat subit. Nu este vina noastră. Nu a depins de noi”, mai spune medicul. Pacienta suferise o tamponadă cardiacă, rezultată de ruperea peretelui aortic.

La rândul său, Iurie Dondiuc, șeful Spitalului Municipal Nr. 1, spune că s-au luat până acum mai multe măsuri pentru a proteja angajații, dar că astfel de cazuri nu pot fi prevăzute.

Știți nu mai rău decât mine că toți lucrătorii medicali se află în situații de risc și sunt vulnerabili din acest punct de vedere. Noi nu ne putem compara cu spitalele din alte țări, unde lucrătorii medicali sunt securizați. Această securizare costă foarte mult. Noi nu avem gardieni, camere video peste tot, deși în ultimii doi ani noi am investit foarte mult. Spitalul are în total patru blocuri și personalul este nevoit să se deplaseze între ele, de multe ori și noaptea. Și s-au întâmplat multe cazuri de agresiune. Acum am luat măsuri, am blocat intrările, dar nu putem pune câte un buton de alarmă la fiecare etaj”, susține Dondiuc.

Potrivit lui, în mai multe secții ale spitalului există butoane de alarmă, însă ele nu sunt la îndemâna lucrătorilor medicali, acestea fiind amplasate pe coridor. Așa cum pacienților nu li se poate interzice să viziteze pacienții, iar gardieni pentru fiecare secție ar fi imposibil de asigurat, Dondiuc spune că nu ne rămâne decât să sperăm că pacienții vor deveni mai educați.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram