/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Tânăr din Ceadîr-Lunga, cercetat pentru că a condus beat și a încercat să mituiască doi polițiști

missing
13 martie 2018, ora 08:43

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, locuitor al satului Chiriet-Lunga, raionul Ceadâr- Lunga care a fost stopat pentru conducere neadecvată a unității de transport, a fost supus testării la alcooloscop, rezultatul fiind de 0,24mg/l în aerul expirat.

Ulterior, urmare a acțiunilor de urmărire penală și investigații speciale, suspectul a fost reținut în flagrant delict de ofițerii SPIA și angajații CNA în momentul transmiterii celor doi polițiști a sumei de 200 de euro din cele 300 de euro promise.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală pentru corupere activă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 2000 până la 4000 unităţi convenționale.

Suspectul a fost reținut pe un termen de 72 ore.

Pe parcursul perioadei 20 februarie – 08 martie curent, angajații SPIA au documentat 7 cazuri de corupere activă săvârșite de către conducătorii auto, stopați de inspectorii de patrulare, pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram