Construcția celor șase hidrocentrale pe râul Nistru va distruge Moldova!.Acest proiect urmărește spălarea a milioane de euro prin scheme în care ar fi implicat Poroșenko, Plahotniuc și Dodon, iar UE ezită să oprească acest proiect. Sunt doar câteva dintre concluziile experților invitați aseară la emisiunea „Politică” de la TV8.

Autoritățile de la Chișinău și Kiev discută un proiect care prevede construcția, până în 2026, pe râul Nistru, a 6 hidrocentrale noi și extinderea celor existente.

Din momentul în care noi semnăm acest acord și nu avem stipulate clar niște debite minime pe care partea ucraineană este obligată se le deverseze pe segmentul moldovenesc al Nistrului, în orice moment poți rămâne fără apă,” a spus Ion Efros, expert în energetică.

Oligarhii care conduc acest proiect unul este din Ucraina, sau doi și altul din RM, îl am în vedere pe Ahmetov și Poroșenko, dar la noi a rămas unul. – Plahotniuc?, da desigur. Principalul scop al construcțiilor acestor hidrocentrale este spălarea de bani,” a mărturisit Ilia Trombițchi, director Eco-Tiras.

Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari a respins acuzațiile, menționând că liderul PD, Vlad Plahotniuc nu are nici o implicare în acest proiect.

Cine este implicat în acest caz nu pot să vă spun din simplul motiv că nu am auzit nici de la colegii mei de la Kiev despre implicarea unor anumite interese ale unor politicienilor,” a declarat Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM.

Ca să semnezi un astfel de acord, știind care sunt consecințele pentru Moldova trebuie să fii sau complet ignorant, sau foarte corupt, sau foarte mituit. Sau vor primi un cash flow de câteva zeci de milioane de euro, chestia aceasta se recuperează prin exporturi de energie, inclusiv pe prostia noastră și mai departe în Europa sau poate să se ofere active în infrastructura existentă care se extinde sau în cele șase care urmează să fie ridicate,” a adăugat Ion Efros.

Potrivit ție este vorba de o schemă de corupere foarte mare. E o schemă internațională ucraineano-moldovenească? Eu am o suspiciune. Ca să mergi la așa riscuri pentru țară ori ești nebun, ori ești ignorant sau corupt,” a spus Natalia Morari, realizatoare Tv8.

Potrivit experților, există un proiect privind amendarea legii apelor din 2013, care să permită fermierilor să extragă apa din resurse subterane. Acesta este promovat nu doar de Ministerul Agriculturii, dar și de șeful statului.

Proiectul acesta de amendare a legii este promovat de domnul Dodon, din toamna anului 2017.
-Interesul cui este promovat? – Este interesul agricultorilor mari? – Da
,” a răspuns Efros.

Purtătorul de cuvânt al șefului statului nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile. Iar responsabilii de la Ambasada Ucrainei din Chișinău au refuzat să comenteze acuzațiile experților. Experții susțin că au sesizat că UE evită să se implice în prevenirea pericolelor ecologice de la Nistru.

Pe lângă Guvernul ucrainean și Guvernul Moldovei, și Comisia Europeană are un rol și trebuie să devină mai activă. Argumentele de genul nu ne implicăm în negocieri pentru că sunt afacerile interne sau bilaterale ale două state și asta ar însemna imixtiune este un argument ridicol,” a spus Efros.

În Parlamentul European, în Comisia Europeană lucrează oameni care au propriile interese, ei vor să obțină pensii bune și se tem să nu piardă, nu vor să se certe cu șefii lor,” a menționat Ilia Trombițchi.

Experții au atenționat asupra riscului ca Moldova să se confrunte cu un acut deficit de apă în cazul în care hidrocentralele pe Nistru vor fi construite. În plus, deficitul de apă va conduce la degradarea solului, mineralizarea apei, iar aceasta va genera boli periculoase.