„Nu barajelor pe Nistru, nu barajelor pe Nistru, nu barajelor pe Nistru! Nistrul e al nostru, Nistrul e al nostru! Cerem transparență. Cerem transparență,” au scandat protestatarii.
Reprezentanții societății civile au protestat astăzi în fața Ambasadei Ucrainei din Chișinău și în fața Guvernului, cerând salvarea Nistrului prin încetarea negocierilor privind construcția hidrocentralelor pe râul Nistru.
„Revoltați de consecințele catastrofale și negocierile netransparente ca urmarea semnării unui astfel de acord, îngroziți de faptul că alimentarea cu a potabilă a 4 milioane de oameni este în pericol. Spunem stop acestor negocieri obscure”
Nemulțumiți de intenția autorităților de la Kiev și Chișinău de a permite construcția a 6 hidrocentrale pe Nistru, ONG-urile de mediu au atenționat că, prin acțiunile lor, guvernanții pur și simplu distrug Nistrul și pun în pericol Moldova.
„Toată Moldova va rămâne fără apă. Nu vom putea iriga terenurile. Aceasta e degradare!”
Manifestațiile au loc în contextul Zilei internaționale a râurilor. Tot în acest context a fost lansată și o petiție on-line. Internauții colectează semnături pentru a stopa acțiunile de distrugere a râului.