UPDATE 21:00. 15 camioane au rămas blocate în apropierea satului Tătărăuca, raionul Soroca, din cauza viscolului, iar în unul se afla o mamă cu trei copiii care a fost transportată la domiciliu. La moment sunt implicate autospeciale și se lucrează intensiv pentru deblocarea acestora.

Totodată, INP informează că se circulă cu dificultate pe porțiunea de drum de sub podul la calea ferată din Strășeni, din motiv că s-au ridicat apele din albia râului Bîc.

De asemenea, la autogara din or. Falești, ofițerii de patrulare stopează toate camioanele de mare tonaj pentru evitarea blocării sau derapării, acestea sunt parcate la o stație PECO.

ORA 18:46. Ninge abundent, iar circulația devine tot mai îngreunată. În sudul țării cad ninsori puternice, de aceea a fost luată decizia de a stopa temporar circulația camioanelor de mare tonaj pe traseul R30 (Anenii Noi). Pentru a evita situații de accidentare, va fi restricționată deplasarea camioanelor care se deplasează spre Căușeni. La Ștefan Vodă vor fi stopate camioanele care se deplasează spre municipiul Chișinau. La fel și în r. Soroca este restricționată deplasarea camioanelor pentru evitarea situațiilor accidentare.

Nouă camioane staționează momentan pe acostamentul drumul național R14 (KM24), satul Tolocănești, raionul Soroca, din cauza impracticabilității porțiunii de drum. Se circulă doar pe un singur sens de bandă, iar la lucrări de deszăpezire sunt antrenate 2 autospeciale. Totodată, pe traseul M-2, în preajma satului Alexandru cel Bun, un tir staționează la stația de alimentare „Lukoil” din cauza ne-echipării cu pneuri corespunzătoare anotimpului de iarnă.

Autoritățile locale susțin că, întreprind toate măsurilor pentru deblocarea cît mai urgentă a traseelor sus menționate.

Pentru evitarea situaţiilor ieşite din comun, de către conducerea IP Soroca, în comun acord cu conducerea SA „Drumuri -Soroca”, a luat decizia de a sista temporar deplasarea TIR-urilor ce se deplasează pe traseele M-2, R-7 şi R-9, în ambele direcţii.

De asemenea, Inspectoratul Național de Patrulare susține că activează intensiv și însoțesc autospecialele pentru prelucrarea drumurilor cu material antiderapant.

La această oră careva drumuri blocate nu sunt. Dacă vă aflați într-o situație de risc, sesizați cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelați numărul scurt 902.