Mai mulți tineri din Europa și Asia au venit la Chișinău, pentru câteva zile, unde au creat aplicații și jocuri pentru telefon. Prin intermediul acestora, echipele și-au propus să scoată în vizor problemele sociale cu care se confruntă țara în care locuiesc. Echipa noastră a creat un curs on-line, destinat bicicliștilor. Concursul a avut loc în premieră în Moldova.

Peste 50 de persoane din 10 țări europene și asiatice au fost parte a unui eveniment de Gamification. Participanții au lucrat în grupuri și au dezvoltat jocuri care au scos la iveală o problemă din țara lor. Echipa din Moldova a creat un curs online destinat bicicliștilor – Need for bike. Prin intermediul lui, jucătorii vor învăța Regulamentul Circulației Rutiere.

„Totul va fi realizat în formatul unui joc. O să fie harta Chișinăului, pe care vor fi indicate locațiile unde se întâlnesc bicicliștii, unde poate fi reparată o bicicletă, unde să cumperi detalii pentru bicicletă”, spune Denis Romanescu, autor de proiect.

Echipa din Kîrgîzstan a scos la iveală o problemă specifică zonei.

„Am decis să fac acest joc, pentru a atrage atenția asupra furatului nevestelor în Kîrgîzstan. Jucătorul se află în rolul fetei care a fost furată. Ideea constă în aceea ca tu să încerci să părăsești casa în care ești încuiată”, a menționat Maria, reprezentanta echipei din Kîrgîzstan.

Printre membrii echipei din Kîrgîzstan se numără și o moldoveancă. Ea s-a ocupat de partea vizuală a proiectului.

„Furtul miresei are cumva tangențe cu cultura noastră, doar că acolo este mult mai tristă situația”, susține Aliona, reprezentanta echipei din Kîrgîzstan.

Cei din Uzbekistan au recunoscut că una din problemele țării lor este lipsa materialelor vizuale, care ar relata despre cultura și istoria regiunii. Tinerii au lucrat șase luni la crearea jocului, iar scenariile acestuia au fost inspirate din legendele uzbece.

„Motivația tinerilor care au creat jocul a fost de a arăta istoria, cultura uzbecă prin intermediul jocului. Dezvoltarea jocurilor în Uzbekistan este aproape egală cu zero”, spune Sarvar, reprezentantul echipei din Uzbekistan.

Cei din Belarus au pus accentul pe educația în școli. Jocul are scop de a face procesul educațional mai dinamic pentru elevi.

„Elevul nimerește într-o altă perioadă a istoriei cu ajutorul unei mașini a timpului. Elevul trebuie, în contextul epocii, să aleagă papirusurile potrivite și să reacționeze corect la anumite evenimente istorice reale, care aveau loc în acea perioadă”, a menționat Victor, reprezentantul echipei din Belarus.

Echipele câștigătoare vor fi anunțate în timpul apropiat și vor fi susținute financiar cu câteva mii de euro pentru crearea jocului sau a aplicației mobile. Compania care a organizat evenimentul își are sediul la Praga și își propune să sprijine societatea civilă din Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Oleg Cozlov

publicitate