Guvernul Poloniei va oferi un grant de circa 200 mii de euro pentru realizarea, în șase orașe din țara noastră, a proiectelor pilot în domeniul revitalizării urbană, iar alte opt orașe vor beneficia de asistență tehnică pentru a dezvolta proiecte investiționale în acest sens.

„Cele șase orașe selectate pentru această etapă sunt: Ocnița, Comrat, Cimișlia, Ungheni, Bălți și Edineț. Pentru a beneficia de resursele financiare planificate, aplicanții urmează să îndeplinească, până pe 2 aprilie 2018, un șir de condiții, stabilite de experții tehnici”, a subliniat Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Dorin Andros. Potrivit oficialului în orașele nominalizate vor fi realizate proiecte ce vor spori incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale și vor îmbunătăți condițiile de trai pentru cetățeni.

Proiectul „Sprijinirea administrației publice în R. Moldova în implementarea politicii regionale prin dezvoltarea urbană integrată și durabilă pentru anii 2017-2019” derulează în toate regiunile de dezvoltare, în mai multe etape.

Participanții în proiect beneficiază de instruiri, vizite de studiu în Polonia, consiliere din partea experților polonezi pentru a dezvolta un sistem operațional funcțional pentru o dezvoltare urbană dinamică și revitalizarea orașelor.