59 de milioane de lei! Atât a câștigat anul trecut Partidul Democrat. Nu s-a zgârcit însă să cheltuie aproape toată suma – mai exact peste 52 de milioane de lei. Cel mai mult, partidul care controlează momentan puterea a cheltuit pentru presă și materiale promoționale. La capitolul „venituri”, democrații sunt urmați de comuniști, cu 33 de milioane de lei câștigați anul trecut, și de socialiști - cu venituri de 10 milioane de lei.

Potrivit rapoartelor financiare ale partidelor, prezentate la Comisia Electorală Centrală, în 2017, cei mai mulți bani au câștigat, dar și au cheltuit democrații. PDM a înregistrat venituri de peste 69 de milioane de lei, dintre care 7 milioane au fost subvenționați din bugetul de stat, iar alte 38 de milioane au primit din donații. 14 milioane de lei au fost adunați din cotizațiile de membru de partid. Asta deși zilele trecute, în presă a apărut o înregistrare audio, în care președintele organizației teritoriale a partidului din Criuleni recunoaște că aceste cotizații ar fi, de fapt, fictive. Democrații nu au comentat subiectul.

Au și cheltuit pe măsură, mai exact peste 52 de milioane de lei. Majoritatea banilor, adică 48 de milioane de lei, au fost alocați pentru presă și materiale promoționale. Pentru cele 15 sedii închiriate, democrații au plătit, în medie, câte 3.300 de lei lunar. Chiar și la câteva luni de când s-au mutat în sediul de lux din centrul capitalei, ei refuză să spună cât costă, totuși, chiria acestuia.

„Nici nu cunosc și nici nu intru în esență, din anumite aspecte, care pot fin ulterior interpretate,” a declarat Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM.

La capitolul „venituri”, democrații sunt urmați de comuniști, care s-au ales, în 2017, cu peste 33 de milioane de lei. Majoritatea banilor, peste 27 de milioane de lei, i-au obținut din activitatea legată de administrarea proprietății partidului. PCRM a cheltuit însă peste 4 milioane de lei, majoritatea banilor fiind destinați cheltuielilor de personal și pentru materiale promoționale.

Iar socialiștii au câștigat, anul trecut, 10 milioane de lei, dintre care 7 milioane reprezintă subvenții de la bugetul de stat. PSRM a cheltuit însă mai mult decât a câștigat. Cel puțin, asta indică în raportul prezentat la CEC. Cheltuielile se ridică la 13 milioane de lei, majoritatea fiind destinați, la fel, pentru presă și materiale promoționale. Au risipit peste 2 milioane de lei în campania de organizare a referendumului eșuat de revocare a ex-primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă. 2017 a fost un an „roditor” și pentru liberal-democrați. S-au ales cu peste 9 milioane de lei, majoritatea subvenționați de stat. PLDM a cheltuit peste 5 milioane de lei, cea mai mare parte fiind cheltuieli de personal, mai exact, peste 3 milioane de lei.

Mai puțin au câștigat liberalii – peste 4 milioane de lei, bani oferiți din bugetul de stat. Cheltuielile au fost însă mai modeste, cel puțin oficial – peste 1 milion de lei. Cei mai mulți bani au fost alocați pentru chiria celor 27 de sedii.

Dintre partidele parlamentare, cele mai mici venituri le-a înregistrat PPEM – 150 de mii de lei, majoritatea fiind donații. A cheltuit peste 146 de mii de lei, cei mai mulți bani fiind alocați pentru chiria sediilor.

Diferența de venituri și cheltuieli este vizibilă și în cazul partidelor extraparlamentare. De exemplu, în timp ce Partidul lui Renato Usatîi, anul trecut, a câștigat aproape 4 milioane de lei.

Formațiunea lui Andrei Năstase s-a ales cu peste 600 de mii de lei.

Partidul Acțiune și Solidaritate a alocat în diferite scopuri puțin peste 600 de mii de lei.

publicitate