/VIDEO/ Cea mai mare dioramă feroviară din Moldova! Proiectul a costat-o pe autoare cinci ani și zeci de mii de euro

rsz_2018-04-03_16-58-21
03 aprilie 2018, ora 16:59

„La prima vedere pare a fi o zonă muntoasă din Transilvania. În realitate este o miniatură, care a fost creată de un grup de persoane timp de cinci ani.” 

Trenurile traversează tunelurile de sub munții în miniatură, iar la stații – oamenii, și ei în miniatură, așteaptă cu geamantanele în mână. Fiecare colț din dioramă este o poveste aparte. Autoarea spune că proiectul a prins viaţă dintr-o pasiune.

„În Europa, oamenii se relaxează admirând o dioramă. Acesta a fost scopul, ca omul să vină să vadă ceva frumos, să se relaxeze. Este exact ca la o expoziție de pictură. Pe tot perimetrul dioramei pot viziona trenulețele, le auziți și acum, sunt spectaculoase,” susține Ana Pereu, autoarea proiectului.

Șase tineri din Chișinău au muncit la realizarea acestei diorame feroviare cot la cot cu autoarea proiectului și un inginer. Tinerii nu au studii în acest domeniu, ci au învățat… din mers. Aceștia spun că s-au inspirat din tutorialele de pe internet.

„A fost ceva interesant. Îmi place să lucrez în miniatură. Hotelul nostru din față am muncit la el vreo două săptămâni. În rest, la case o zi, două,” a menționat Xenia Cernenco, membru al grupului de lucru.

„Trenurile și șinele au fost cumpărate. În rest, totul a fost confecționat manual”, a menționat Ana Pereu.

Autoarea proiectului spune că a investit zeci de mii de euro în construcția acestei diorame feroviare. Orașul imaginar se întinde pe o suprafață de 70 de metri pătrați și este împărțit în trei zone. „În zona industrială avem o berărie, o fabrică de ciment. În zona de locuit avem un oraș închipuit, la fel cu benzinării, cu o gară foarte frumoasă,” a adăugat Ana Pereu.

Autoarea proiectului spune că urmează perfecționarea anumitor trasee. Vor fi instalate lumini speciale, care vor simula răsăritul şi apusul soarelui, iar în diferite zone vor fi construite anumite scenarii cu implicarea oamenilor și clădirilor în miniatură. „Aceasta este zona mea preferată. Mi se pare foarte spectaculos viaductul,” a adăugat autoarea proiectului.

Cei care vor sa vadă această splendoare, trebuie să plătească. Costul unui bilet la expoziție este de 60 de lei. Miniatura se află pe strada Vadul lui Vodă 21/1 în clădirea unui agent economic.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Oleg Cozlov

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente