/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 782: Lupte fierbinți și provocare sub steag fals. Kievul plănuiește să distrugă podul lui Putin

Cum s-au îmbogățit deputații PSRM în 2017 și cine este deputatul socialist cu șapte mașini

missing
05 aprilie 2018, ora 14:45

Un automobil de model Skoda în folosință gratuită pentru familia deputatului Furculiță

În 2017 familia deputatului Corneliu Furculiță a primit în folosință o mașină Skoda Kodiaq. Tot anul precedent, deputatul și-a cumpărat un teren intravilan de patru ari cu 67 mii de lei. În 2017, Furculiță a câștigat și 6.200 de euro din vânzarea unei Toyota Auris.

Foto: highend3d.com. Mașina primită în folosință gratuită de deputatul Furculiță

Din activitatea de parlamentar, Furculiță a ridicat un salariu de 158 de mii de lei și o indemnizație de 64 de mii de lei. Deputatul este proprietarul companiei „Exclusiv SRL”, unde lucrează soția acestuia și care anul trecut a avut un salariu de 204 mii de lei. La aceeași firmă lucrează și soția președintelui, Galina Dodon. Potrivit unei investigații Rise Moldova, „Exclusiv Media” a fost fondată la Chișinău în 2011, iar la sfârșitul anului 2015 a obținut licența de emisie pentru postul de televiziune NTV Moldova, care folosește aceeași marcă comercială cu postul rusesc NTV, unde asociat majoritar este grupul Gazprom.

Deputatul este și proprietarul unei alte companii – SRL Poliactiv, este fondatorul unei asociații și este membru în consiliului fundației de binefacere „Soluția”, fondată de Igor Dodon în 2011, când încă era membru al Partidului Comuniștilor.

Golovatiuc, deputatul ce deține o singură acțiune la Moldova Agroindbank

Deputatul Vladimir Golovatiuc în 2017 a devenit proprietarul unui Reno Cardjar de 16,9 mii de dolari. În același an, Golovatiuc a vândut un Mitsubishi Lancer pentru 6,4 mii de euro. El a mai obținut o dobândă de 23 de mii de lei de la câteva depozite bancare la două bănci comerciale. Din activitatea de parlamentar, acesta a ridicat un salariu de 119 mii de lei și o indemnizație de 65 de mii de lei.

Socialistul mai deține un apartament de 65 de metri pătrați, peste un milion de lei în depozite bancare și o singură acțiune la Moldova Agroindbank.

Foto: renault.ie. Noul bolid a socialistului Golovatiuc

Apartamente și case la preț preferențial

Socialistul Sergiu Groza a intrat, în 2017, în posesia unei case de 153 de metri pătrați, cu 110 mii de lei (circa 5,000 de euro) și a unui garaj de 67,8 metri pătrați, cu 32 de mii de lei. Anul trecut, Groza a avut un salariu de peste șase mii de lei lunar. Iar soția acestuia a obținut un salariu lunar de peste cinci mii de lei. Deputatul mai deține două autoturisme Hyunday și Peugeot, pe care le-a procurat în 2015, cu 80 de mii de lei și, respectiv, 40 de mii de lei. Parlamentarul mai deține șase terenuri agricole cu suprafața totală de 2,75 de hectare și un teren extravilan de zece ari.

Familia Ţîrdea și-a cumpărat în 2017 o casă de 93 de metri pătrați cu peste jumătate de milion de lei, adică aproximativ 318 euro pe metru pătrat. Deputatul mai deține un apartament de 67 de metri pătrați și două mașini Toyota RAV 4 și Mazda Cx5.

Anul precedent Țîrdea a câștigat un salariu de 220 mii de lei și peste 398 de mii de lei din vânzarea unui bun. Soția sa a avut un salariu total de peste 51 de mii de lei și a primit și o indemnizație de 11 mii de lei de la CNAS.

Deputatul mai are peste 17 mii de lei în câteva conturi bancare și este fondatorul a trei asociații și membru în alte două.

RX 200T Lexus din 2015  la doar 10 mii de euro

Și deputatul Vladimir Ţurcan în 2017 și-a achiziționat apartament la preț preferențial. Potrivit declarației de avere el a devenit proprietarul unui apartament de 103 metri pătrați cu 662 mii de lei, adică 317 euro pe metru pătrat. Familia deputatului mai deține alte două apartamente, o casă de locuit de 310 metri pătrați și un RX 200T Lexus cumpărat în 2016 cu 10 mii de euro. Menționăm că prețul unei astfel de mașini pe site-urile specializate începe de la 40 de mii de euro. Țurcan este și proprietarul a două terenuri, iar familia sa mai deține peste 182 de mii de lei în bănci.

Anul trecut, deputatul a câștigat un salariu de 183 mii de lei și o pensie de 107 mii de lei.

Foto: xelexus.vn. Bolidul deputatului Vladimir Țurcan

Anatolie Labuneţ și-a cumpărat în 2017 un apartament de 53 de metri pătrați cu peste 277 mii de lei, adică aproximativ 260 de euro pe metru pătrat. Familia deputatului mai deține un apartament, o vilă, două terenuri și un alt bun imobil de 20 de metri pătrați. Labuneț are și două mașini un Dodge Durango și un WV Passat, ultimul cumpărat în 2016 cu 50 de mii de lei.

Anul trecut deputatul a mai câștigat patru mii de lei din vânzarea unor acțiuni de la societățile Neptun și Unic. El a avut un salariu de peste 221 mii de lei, iar soția acestuia un salariu de 36 de mii de lei.

Mașină nouă în familia deputatului Lipskii

În 2017, deputatul Oleg Lipskii a avut un salariu de 158 de mii de lei și o indemnizație de 65 de mii de lei. Soția acestuia a ridicat un salariu total de peste 33 de mii de lei de la două posturi de muncă. În același an, familia Lipskii a câștigat alte 14 mii de lei din darea în chirie a unor mașini de calcul. Soția deputatului, în 2017, și-a cumpărat o mașină de model Ravan Nexia 3 cu 139 mii de lei.

Familia deputatului mai deține alte două automobile: un Wolksvagen Polo și un Chevrolet Calos, un apartament de 67 metri pătrați, un garaj și cote părți în șase companii.

Deputatul cu șapte mașini

Ghenadi Mitriuc a devenit, în 2017, proprietarul a două automobile: un Mercedes ML 320 CDI și o Toyota Verso, fiecare având o valoare de 35 mii de lei, adică 1700€. În timp ce pe site-urile de anunțuri prețul unui Mercedes de acest model este de șase mii de euro și mai mult, iar a unei Toyota Verso de la patru mii de euro în sus. Deputatul mai deține alte cinci mașini: Mercedes 213 CDI, Peugeot 230L, Mercedes 307D, Mercedes 315CDI și Helmus Knaus. Mitriuc a câștigat anul trecut 20 de mii de lei din vânzarea a altor două mijloace de transport.

Foto: utoevolution.com. Una din cele șapte mașini ale deputatului Mitriuc

În 2017, deputatul a avut un salariu de peste 221 mii de lei, a câștigat o dobândă de o mie două sute de lei de la bancă și o indemnizație de la CNAS de 1200 de lei. Anul precedent, Mitriuc a luat și un împrumut de 50 de mii de euro.

Socialistul mai deține opt terenuri, un apartament, o casă de 133 de metri pătrați, un garaj și un alt imobil de 20 de metri pătrați. Totodată, el este proprietarul a trei companii, dintre care doar două sunt active și sunt specializate pe prestarea serviciilor de transport și comerț. Deputatul mai deține funcția de președinte într-o asociație obștească și cofondatorul unei alte organizații.

În 2017, deputatul Radu Mudreac și-a cumpărat un teren de șase ari cu 35 de mii de euro. În același timp, familia deputatului este proprietara a două apartamente de 65 și 103 metri pătrați, un garaj și o Toyota Land Cruise cumpărată în 2012 cu 600 mii de lei.

Anul trecut Mudreac a avut un salariu de peste 170 de mii de lei. Soția acestuia a primit o indemnizație de 9900 de lei pentru copil și salariu total de la trei companii de peste 53 de mii. Tot în 2017, familia Mudreac a câștigat 45 de mii de euro din vânzarea unui bun.

Alexandr Nesterovschi a avut un salariu de 156 de mii de lei în 2017. În același an, de la Parlament deputatul a primit o indemnizație de 114 mii de lei. El este proprietarul unui Mitsubishi Outlander cumpărat cu doar 25 de mii de lei în 2015. Familia deputatului locuiește într-un apartament de 53 de metri pătrați.

El mai deține 50% din SRL-ul „Fama Glamosa” din Florești, specializat în activități comerciale și de turism. Este președintele unei asociații și unul din fondatorii „Iubesc Moldova” SA.

Vladimir Odnostalco a avut anul trecut un salariu de 156 de mii de lei și o indemnizație de la Parlament de 89 de mii de lei. În 2017, deputatul a intrat în posesia unei Toyota Camry care are o valoare declarată de 180 de mii de lei. Deputatul nu a declarat nici un apartament, teren sau alte bunuri. El a mai scris că este fondatorul unei întreprinderi individuale în proces de lichidare și a două organizații obștești: Garda Tânără și „Mişcarea Tineretului şi Studenţilor din RM „DA”.

Socialiștii care nu și-au cumpărat nimic în 2017

Potrivit declarației de avere singurele venituri ale socialistului Vasile Bolea în 2017 au fost salariul de 156 mii de lei, indemnizația de la Parlament de 64 mii de lei, un prejudiciu de la o companie aeriană de 250 de euro și o datorie de 2.500 de euro care i-a fost întoarsă. Soția acestuia care lucrează la agenția de știri Moldpres a avut anul trecut un salariu de 118 mii de lei.

Familia Bolea mai deține un apartament de 43,8 metri pătrați, a treia parte dintr-un alt apartament de 52,7 metri pătrați și un teren intravilan. De asemenea, au și două mașini: un Chevrolet Aveo și o KIA RIO, ambele cumpărate cu doar câteva zeci de mii de lei.

Bolea este fondatorul a șase asociații obștești și a unui SRL. Împreună cu soția este proprietarul companieii „Afaceri de Familie” și au depuse 23 de mii de lei în fondul de investiții SA Grawe Carat.

Skoda Superb a deputatului Corduneanu de doar 10 mii de lei

Socialistul Petru Corduneanu, care a ajuns în Parlament anul trecut, a avut un salariu de 71. 729 de lei din funcția de deputat și peste 13 mii de lei salariu din funcția de consilier municipal, pe care a deținut-o până în iulie 2017. În declarația de avere, acesta a indicat că în 2016 a devenit proprietarul unei mașini de model Skoda Superb Sedan din 2010, evaluată la 10 mii de lei, pe când pe un site specializat în vânzări de mașini, același model, din același an, costă 12 mii de euro.

Foto: carwale.com. Mașina deputatului Petru Corduneanu

În 2017, deputatul a ridicat și o pensie lunară de peste opt mii de lei. El mai este proprietarul unui apartament de 165 de metri pătrați cu o valoare de 445 mii de lei, obținut în 2008. Corduneanu este cunoscut opiniei publice pentru activitatea sa în cadrul Comisariatului de poliție Chișinău, fiind anchetat penal și în cadrul dosarului 7 aprilie 2009, însă a fost achitat.

Mașină cu o mie de lei

Oleg Cuciuc a devenit deputat pe listele PSRM în luna iunie anul trecut. Potrivit declarației sale de avere, deputatul a avut un salariu de 59 de mii de lei de la Parlament și un salariu de 13 mii de lei de la P.P. Partidul Socialiștilor din R.Moldova. Tot în 2017, el a primit indemnizații pentru funcția de consilier local de aproximativ două mii de lei și aproape trei mii de lei indemnizație pentru funcția de consilier raional.

Cuciuc mai declară că deține două terenuri, un apartament de 65 de metri pătrați și cote părți în alte trei apartamente. De asemenea, deputatul deține și un VAZ 21099 cumpărat în 2015 pentru o mie de lei.

Foto: vaz-sputnik.ru. Mașina de o mie de lei a deputatului Cuciuc

 

Nici președinta fracțiunii Zinaida Greceanîi nu se laudă cu achiziții noi în 2017. Singurele venituri pe care le declară fiind salariul de deputat de peste 133 mii de lei, o indemnizație de la Parlament de 13 mii de lei, pensia de 124 mii de leii și un venit de peste două mii de lei din arenda unui teren. Venitul soțului deputatei se rezumă la pensia de aproximativ 24 mii de lei. Familia Greceanîi mai deține trei terenuri, o casă de 273 de metri pătrați și o mașină Wolkswagen LT 28. Soțul deputatei mai are cu drept de posesie și o Honda CR-V. Soții dețin acțiuni în firma Astra Invest și au și o întreprindere individuală specializată în comerț.

Veniturile Allei Dolinţă se rezumă la salariul de peste 225 mii de lei și la obținerea sumei de 10 mii de lei din vânzarea a trei bunuri. Deputata mai este proprietara a șapte terenuri agricole și a unui apartament. În același timp, familia Dolință a cumpărat un al doilea apartament în 2015 de 64 metri pătrați. Familia are și două mașini de model Toyota FG Cruicer și un Porsche Cayenne fabricat în 2011 și cumpărat în același an cu 988 mii de lei. În același timp, o rudă a deputatei este proprietarul unei companii specializate în comerț și deține 34 la sută din alta.

Foto: dieselstation.com. Una din mașinile familiei Dolință

Socialistul Fiodor Gagauz în 2017 a câștigat 110 mii de lei din vânzarea unei Toyota Prado. Celelalte venituri ale deputatului sunt salariul de 156 de mii de lei, indemnizația de 64 mii de lei și o pensie de 23 mii de lei. Deputatul mai deține și trei terenuri și o publicație periodică. În același timp, familia Gagauz este proprietara a trei apartamente, o casă de locuit și a două garaje. De asemenea, el este fondatorul și președintele a două organizații obștești din Comrat.

Socialista Elena Hrenova indică doar salariul de la Parlament de 112 mii de lei, și plăți compensatorii de 64 de mii de lei. Ea este proprietara a trei apartamente, cel mai mare are o suprafață de 45 de metri pătrați.

Adrian Lebedinschi a declarat pentru anul trecut un salariu de 123 mii de lei, o indemnizație de 64 de mii și o pensie militară de 92 mii de lei. Soția acestuia a avut un salariu de 85 de mii de lei. Soții Lebedinschi sunt proprietarii a patru terenuri, patru apartamente, un garaj și două mașini: un Mercedes E220 și un Hyundai Santa Fe cumpărat în 2016 cu aproximativ nouă mii de dolari. În același timp, familia deputatului are cote părți în trei companii.

Socialistul Grigore Novac a ridicat în 2017 din activitatea de deputat un salariu de peste 121 mii de lei și o indemnizație de 98 mii de lei. El mai este proprietarul unui teren agricol şi din 2015 el deține și un Volvo XC90 cumpărat cu 113 mii de lei.

Deputatul se numără și printre fondatorii asociațiilor: Garda Tânără și Institutul de modernizare a Moldovei.

Maşina deputatului Grigore Novac

Socialista Marina Radvan a ridicat un salariu de 117 mii de lei și o indemnizație de la Parlament de la 61 de mii de lei. Ea mai indică și un apartament din 2009 de 63 de metri pătrați.

Deputatul Oleg Savva a câștigat în 2017 un salariu de 123 mii de lei, o indemnizație de 64 de mii de lei de la Parlament și a primit de la CNAS și o alocație de stat de 1200 de lei. Savva mai declară o casă de 113 metri pătrați, un teren de șase ari și alt imobil de 38 de metri pătrați. De asemenea, socialistul deține 85 la sută din SRL-ul SC Glebuscom.

Socialistul Eduard Smirnov a avut un salariu 138 de lei , o indemnizație de 64 de mii de lei și o pensie de 46 de mii de lei. Smirnov este proprietarul unui apartament de 75 de metri pătrați și a unui garaj de 35,8 metri pătrați. El deține și un automobil Mercedes 200E. Deputatul are trei depozite bancare de 6.110 de dolari și peste 191 de mii de lei. Din depunerile financiare, în 2017, deputatul a obținut o dobândă de 13 mii de lei și 50 de dolari. El are acțiuni în cadrul fondului de Investiții „DAAC-Hermes” S.A. și o cotă de 33,3% din SRL „Alternativa”.

Deputatul Vlad Batrîncea în 2017 a avut doar un salariu de 166 mii de lei. El mai scrie că deține a treia parte dintr-un apartament de 90 de m.p. moștenit în 2016. Alte bunuri deputatul nu declară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram