O societate cu răspundere limitată, prestatoare de servicii IT-consulting și outsourcing, precum și directorul acesteia, vor compărea în fața instanței de judecată, fiind învinuiți de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

Potrivit circumstanțelor cauzei penale, în perioada 2013 – 2017, fondatorul societății comerciale, în complicitate cu alte persoane, a organizat introducerea în documentele contabile, fiscale și/sau financiare a unor date denaturate, care reflectau procurări fictive de instalații electrice și materiale de construcție. Mijloacele bănești transferate astfel la conturile bancare pentru pretinsele bunuri procurate erau restituite cash, în schimbul unui onorariu care varia între 9 și 11 %, din suma transferată.

Astfel, conform actului de control fiscal efectuat, prin neachitarea impozitelor și taxelor, bugetului public național a fost prejudiciat cu 6.748.000 lei. Prejudiciul și penalitățile au fost recuperate integral în cadrul urmăririi penale cu achitarea la bugetul public național a sumei de 8.695.544 de lei.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, riscă pedeapsa cu închisoarea de până la șase ani sau amendă în mărime de la 167.500 lei la 267.500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani. Societatea comercială riscă amendă în mărime de la 200.000 lei la 350.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau lichidarea.