Stela Recean, șefa Departamentului Conformitate de la Moldova-Agroindbank este noul vicepreședinte al Comitetului de Conducere al acestei instituții financiare. Aceasta după ce la finele lunii martie 2018 a fost confirmată de Banca Națională a Moldovei în funcția de membru al Comitetului de Conducere a Moldova-Agroindbank, cea mai mare bancă din Republica Moldova, transmite Mold-street.com.

Stela Recean este soția fostului ministru al Afacerilor Interne, Dorin Recean. Este specialist în contabilitate și audit și are licenţe pentru auditul băncilor, companiilor de asigurări etc.

A făcut studii la Academia de Studii Economice din Moldova, diplomă de licenţă în Relaţii economice internaţionale, instruire urmată la Asociaţia Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Marea Britanie, dar și curs de perfecţionare în discipline bancare la Universitatea „La Sapienza”, Roma. De asemenea, a urmat stagieri la Fondul Interbancar de Garantare a Depozitelor (Roma) şi la Banca di Roma.

A activat în mai multe instituții și companii, inclusiv la Banca Naţională a Moldovei, în cadrul Departamentului de Supraveghere şi Reglementare Bancară, în calitate de economist, secţia de control asupra activităţii băncilor.

Ulterior a trecut la ICS PricewaterhouseCoopers Audit (PwC) SRL din Moldova unde în perioada 2011-2014 a fost senior manager și administrator.

Din vara anului 2014 trece la Moldova-Agroindbank, în funcția de șefă a Departamentului Conformitate, fiind responsabilă de planificarea, organizarea și gestonarea programului global de conformitate al băncii.

Este membru al Asociaţiei Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Marea Britanie (ACCA UK). În 2013 a obţinut statut de Fellow (FCCA).

„Stela Recean are toate premisele să facă faţă aşteptărilor şi în funcţia pe care o deţine în prezent, de altfel foarte importantă din punctul de vedere al guvernării corporative a băncii”, se menţiona în revista corporativă a MAIB după ce ea a acceptat să muncească în cadrul băncii.

Menționăm că în prezent MAIB are șapte membri ai Comitetului de Conducere, în frunte cu Serghei Cebotari, președintele băncii din vara anului 2013.