Forfota mare astăzi la gările auto din capitală. Cu gențile încărcate, sute de oameni s-au îmbulzit să facă rost de un loc în autocar ca să ajungă la baștină sau în ospeție la rude. Responsabilii de la gările și stațiile auto ne-au asigurat că se vor găsi locuri pentru fiecare, deoarece au fost suplinite mai multe rute.

Peronul Gării de Nord s-a transformat astăzi într-un adevărat furnicar chiar de la primele ore ale dimineții. Oameni și-au făcut bagajul și au pornit spre baștină, acolo unde sunt așteptați, de Paște, de către cei dragi.

„- Nu aveți prea multe bagaje? – Am multe, dar mă duc rar acasă că lucrez aici și pur și simplu nu știu când o să mă întorc înapoi. De aceea, maximum ce am putut am luat tot acasă”

„Vom ciocni ouă, vom mânca sfințit și vom bea vin. Ce trebuie altceva să faci de Paști?”

Cei mai bucuroși sunt, totuși, studenții. Aceștia spun că au așteptat cu nerăbdare sărbătoarea Învierii Domnului, pentru a se bucura de vacanță.

„Să mă odihnesc puțin cu familia mea, să petrec timpul cu ei și deja Paștele să-l petrec cu ei și sărbătorile care deja mai vin”.

„Voi sta împreună cu familia, vom pleca la bunici. – Ați așteptat mult timp, vacanța de Paște? – Da, pentru că orice student o să aștepte”.

Bucuroși sunt și șoferii, pentru că se mărește fluxul de pasageri.

„În următoarele zile așteptăm să fie mai mulți la sărbători. Sâmbătă, duminică, luni, marți în acolo. – Se mărește fluxul de pasageri? – Da, un pic sunt mai mulțișori”.

Pentru a face faţă fluxului mare de pasageri, administraţia Gării de Nord a suplimentat numărul de curse pe mai multe destinații.

„În ultimele zece ore cursele au fost suplinite cu 42 de autobuze. În afară de aceasta, microbuzele au fost înlocuite cu autobuze mari de 45 de locuri, 50 de locuri, în funcție de direcție. Pentru mâine deja am suplinit cu 15 unități de transport”, menționează Libovi Lagovscaia, director executiv al Gării de Nord.

În acest an, sărbătorim Paștele pe data de 8 aprilie. A doua zi, luni, bugetarii de asemenea au zi liberă.

Reporter: Carolina Russu
Operator: Oleg Cozlov

publicitate