S-a stabilit data pe care va pica sărbătoarea de Paște de anul viitor. Vom sărbători Învierea Domnului pe 28 aprilie 2019.

Dacă în 2018, Învierea Domnului a fost celebrată la începutul lunii aprilie, în 2019, Paștele ortodox va pica pe 28 aprilie, iar cel catolic pe 21 aprilie, scrie EVZ.ro.

Paştele catolic şi cel ortodox nu cad în aceeaşi zi decât rareori (aşa cum s-a întâmplat în 2014 şi în 2017). Paştele catolic poate cădea în lună martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în timp ce Paștele ortodox poate cădea în aprilie sau mai şi niciodată în martie.

Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Pastele ţine două fenomene naturale, unul cu data fixă – echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an.

Cum se calculează când pică Paștele

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325 e.n.

Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Paștele creștin are o durată de 40 de zile, cuprinsă între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paște) și sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi.

Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

publicitate