În timp ce unii bătrâni se bucură de sărbătorile pascale alături de cei dragi, în azilurile de bătrâni – dăinuie liniștea și tristețea. Cei mai mulți dintre beneficiari au ajuns aici, pentru că nu are cine să le poarte de grijă, iar pensia nu le ajunge pentru un trai decent. Unii și-au găsit liniștea la azil, alții... își așteaptă aici sfârșitul.

În timp ce majoritatea bătrânilor din Azilul Republican își petrec zilele în camerele lor, mătușa Ioana se trezește de zori și se apucă de treburi.

Ioana Bârsan locuiește de aproape 20 de ani în acest azil și spune că viața grea a adus-o aici. Are o istorie de viață ruptă parcă din filme. Tatăl a murit în război, iar ceilalți membri – din cauza bolilor incurabile. A muncit, un deceniu, la casa de cultură în Nimoreni. Fiindcă voia să câștige mai mulți bani, s-a făcut revizor. A pus accent pe carieră, iar acum, la ai săi 79 de ani, nu are pe nimeni: „Am lucrat și am lăsat că familia pe urmă ne-oi forma, după ce am să am un cuib și nu l-am avut până acum. Eu cu pensia mea pe care o am – nicăieri nu aș putea să trăiesc decât aici. Căldură avem, mâncare de patru ori pe zi”,

În fiecare dimineața face sport. Zice ea, mișcarea înseamnă viață. Sărbătorile pascale le-a petrecut în singurătate, chiar dacă azilul este plin cu bătrâni: „Alți care se duc la neamuri, eu-s unica din toată familia noastră. Sărbătoarea aceasta cere mai multă curățenie de suflet”.

Chiar și așa, în viziunea ei, viața este frumoasă: „Este bine de trăit, dar dacă ar fi mai puțină invidie, ar fi minunat”.

Pe moș Ilie l-am observat săpând voios în ograda azilului, alături de prietenul său – nea Ștefan. În timp ce săpa cu acuratețe fiecare centimetru de pământ, moș Ilie saluta cordial … fiecare trecător. Cu aceeași voie bună, ne-a întâmpinat și pe noi.

Moș Ilie are aproape 80 de ani. A fost profesor de română, franceză și educație muzicală în orașul Căușeni. La azil a ajuns cu aproape 20 de ani în urmă și spune că i-a devenit ca o a doua casă: „Noi punem flori și va fi frumos la azilul nostru, la casa noastră. O să semănăm, că am semințe de toate felurile”.

Nu se plânge de bătrânețe, iar despre cei din azil are doar vorbe de laudă: „Oamenii sunt buni, cuminți și frumoși ca florile”.

Pe holurile azilului am cunoscut-o pe Maria Sandulschii, o bătrână de 94 de ani: „Am nimerit aici din necaz. Am pierdut apartamentul. Am avut insult când aveam grijă de soțul meu, era bolnav. Am fost în comă timp de 6 zile. În acest timp, soțul nu a rezistat. I-au spus că eu mor și el a murit”.

A fost medic aproape 60 de ani și s-a numărat printre cei care au salvat mii de vieți omenești în timpul celui de-al doilea război mondial. De patru ani, locuiește la azil: „Nu a rămas nimeni din rude. Sunt singură aici. Singură-singurică. Este ultimul meu drum. Sunt mulțumită. Sunt mulțumită de tot”.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ultimii ani, în Republica Moldova creşte ponderea persoanelor vârstnice. La 1 ianuarie 2016, circa 10,7% dintre cetățenii țării aveau peste 65 de ani.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Oleg Cozlov