Aproximativ 30 de incendii de vegetație au avut loc în ultimile 24 de ore în mai multe raioane ale țării iar peste 70 de hectare de iarbă și vegetație uscată au fost stinse de pompieri. Cel mai afectat a fost un teren cu o suprafață de 20 de hectare din satul Cobâlea, raionul Șoldănești.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendii provocate de gunoi și vegetaţie aprinsă au izbucnit în Cimişlia, Ungheni, Cantemir, Cahul, dar și în municipiul Chişinău.

„Tot de acțiunile pompierilor a fost nevoie și la periferia orașului Ungheni, unde de flăcări erau cuprinse cinci hectare de teren, iar în satul Șipoteni, raionul Călărași oamenii au solicitat pompierii după ce arderea s-a extins pe o suprafață de peste 4 ha”, a menționat Liliana Pușcașu, ofițer de presă al IGSU.

Pompierii îndemnă oamenii să nu aprindă iarba uscată și gunoiul menajer, întrucât în condiții de umiditate redusă și vânt, focul se poate răspândi cu repeziciune. Totuși, în caz de situații de risc, sunați la 112.