Începând de astăzi, 11 aprilie, consumatorii care vor considera că le-au fost încălcare drepturile sau vor depista nereguli legate de calitatea produselor alimentare vor putea transmite prin Viber petiții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, în magazine vor fi amenajate boxe speciale în care cumpărătorii nemulțumiți vor putea lăsa plângerile. Anunțul a fot făcut de către directorul ANSA în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit șefului ANSA, noile măsuri au fost introduse urmare a numărului tot mai mare de sesizări venite la Agenție din partea consumatorilor.

„Noi am considerat oportun să mai venim cu o serie de noi pârghii care le va permite consumatorilor să se afle în contact permanent cu noi”, a menționat Gheorghe Gaberi, director ANSA.

Responsabilii de la ANSA spun că petițiile trebuie să conțină informații verificabile, inclusiv bonul de plată în formă electronică sau anexat la plangerea lăsată în boxele din centrele comerciale.

„Blanchetele de petiții sunt preconizate să fie atașate într-un buzunar lateral ca utilizatorul sau petiționarul să aibă posibilitatea de a o scoate și de a o îndeplini pe loc și a o pune în urna de petiționar”, a declarat Sergiu Sîrghi, șeful de direcție, ANSA.

Oamenii spun că au fost mințiți de foarte multe ori la cumpărături. Nu cred în sinceritatea autorităților că ar vrea să facă regulă în acest domeniu și spun că acțiunile ANSA sunt populiste.

„Este un PR mai mult. Spre regret asta este realitatea. De obicei, când te adresezi la ei, se străduie să se detașeze de problemele consumatorilor. Ei se străduie să rezolve, dar de fapt, se ia atitudine mai puțină”.

„Am procurat un fierbător și în timp de două zile mi s-a stricat un buton. Mi-au spus că eu singură l-am stricat”.

Cele mai frecvente încălcări denunțate de consumatori ţin de calitatea produselor alimentare, nerespectarea termenului de valabilitate și prestarea serviciilor necalitative.

Sesizările și petițiile pot fi depuse:

  • La Ghişeul Unic al consumatorului: mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63 (sediul central ANSA);
  • prin poştă la adresa: MD-2005, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 63
  • în format electronic, la adresa de e-mail: info@ansa.gov.md;
  • tel:(022)-26-46-43; linia verde:080080033(apel gratuit);

Reporter: Carolina Russu
Imagine: Vlad Coroban

publicitate