În perioada sărbătorilor pascale locuințele oamenilor devin ținte atractive pentru infractori. În timp ce poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, unii spun că nu le este frica de tâlhari și mizează pe sisteme de securitate sau pe vecini. Alții își lăsă casele în grija Domnului.

În timp ce creștinii se odihnesc sau merg sa-i pomenească pe cei morți, hoții ies la atac. Poliția vine cu recomandări.

„În primul rând în cazul în care plecați de la domiciliu aveți grijă să încuiați toate ușile și geamurile. Este foarte important să nu postați sau să nu informați alte persoane despre faptul că plecați, părăsiți locuința”, spune Daniela Buzatu, șefa direcției prevenire din cadrul IGP.

Unii locuitori ai capitalei spun că nu le pasă de hoți atunci când pleacă de acasă, deoarece și-au instalat sisteme de securitate.

„Apartamentul meu este dotat cu sistem de semnalizare. Nu contează scump sau ieftin – este eficient”.

„Noi practic nu plecăm de acasă, dar atunci când plecăm rămân persoanele responsabile sau conectăm alarma”.

Alții au ales o variantă mult mai ieftină – încuie ușa sau își lasă locuința în grija sfinților.

„Nu protejăm nicicum. Lăsăm închisă dar fără a asigura. Ne bazăm pe domnul Isus Hristos, pe bunul Dumnezeu care ne protejează”.

„Încui ușa, încui poarta. Câinele pe afară și atât”.

Majoritatea apelează însă la soluția clasică și gratuită – vecinii.

„Vecinii, atât. Altă protecție nu avem”.

„E mai mult chestia asta legată de vecini. – Aveți încredere în vecinii dumneavoastră? – Mă gândesc dacă dumnealor au în mine, înseamnă că e reciproc”.

„La mine nu ai ce fura. La noi în Moldova trăim destul de modest, așa că nu ai ce fura”.

„Desigur că mă bazez pe vecini. Le las cheile, ei îmi udă florile”.

De Paștele Blajinilor, la datorie se vor afla aproximativ trei mii de polițiști care vor asigura ordinea publică și securitatea traficului rutier. Anul trecut, în perioada sărbătorilor pascale au fost comise 69 de furturi.

publicitate