Cabinetul de Miniștri a decis. Statul va cumpăra, totuși, pachetele de acțiuni emise de câteva bănci sistemice. Ulterior le va scoate la vânzare. Deși experții atenționau asupra unor riscuri, ministrul Finanțelor îi contrazice. El spune că investitori se vor găsi.

– Eu cred că se vor găsi investitori, cu siguranță.
– Deja știți cine? Experții spun altceva.
– Nu mă apuc să speculez acum. Eu vă spun că sunt investitori cu care se discută intens.
– Cine?
– Nu pot acum să fac publică această informație
”, a declarat Octavian Armașu, ministrul Finanțelor.

Ar urma să fie preluate pachetele de acțiuni de aproape 43 la sută de la „Moldova-Agroindbank” şi 64 la sută de la „Moldindconbank”, anulate în 2016, urmare a nerespectării cerințelor privind calitatea acționariatului. Ulterior, acestea vor fi scoase la vânzare. Experții au atenționat că, dacă acțiunile vor fi, totuși, vândute, iar vechii acționari vor avea pretenții financiare pe care, în mod normal ar trebui să le achite noii investitori, în acest caz, responsabil va fi statul.

Statul inițial și-a asumat riscuri, când inițial a sechestrat aceste acțiuni. Când le-a preluat. Dar ați văzut că deja primele litigii în arbitrajele internaționale au fost câștigate. De aceea, eu sunt optimist că totul va fi bine”, afirmă Armașu.

Luna trecută, Pavel Filip a spus că, pe lângă noul acționar venit la Victoriabank, a fost găsit și un potențial investitor pentru „Moldova-Agroindbank”.