Au oferit un moment de dans cu mișcări în sincron și provocatoare pe scena de la „Românii au talent", iar răsplata lor a fost apreciată așa cum se cuvine. Este vorba de trupa de dans „Black and White” din Republica Moldova, care a participat în această vineri, 13 aprilie, la emisiunea românească.

Dansatorii i-au impresionat pe jurați. „Costum, imagine, dar parcă lipsea totuși ceva. Mi-a lipsit mie ceva din acest tablou – Rihanna sau Beyonce din fața voastră. Bravo, sunteți foarte tari!”, i-a felicitat Andra pe dansatori.

„Am văzut câțiva dansatori aici, absolut geniali! Aveți toate șansele să cam rupeți mai departe”, a menționat Mihaela Rădulescu.

Am văzut cea ce-mi place la această treabă – acrobații, sărituri. Fetelor, sunteți minunate!”, a menționat Florin Călinescu.

„Vă apasă greutatea a patru de DA cu care ne vedem în etapa următoare!”, a subliniat Andi Moisescu.

„Sunt dansatori buni și sunt pe gustul meu, în sensul că au inovat în materie de puțină scenografie, s-au jucat cu elemente neașteptate de scenografie pentru genul lor de dans. Pentru mine, oamenii ăștia care îndrăznesc să-și arate nu doar capacitățile fizice, dar și să pună ceva mirodenii peste, întotdeauna vor câștiga”, a speficiat la final jurata Rădulescu.

publicitate