250 de euro urma să primească un cetățean moldovean, dacă îi reușea să treacă ilegal peste frontieră patru colete cu țigări. Intențiile sale au fost deconspirate de polițiștii de frontieră, tânărul fiind reținut în timp ce se pregătea să transporte 40 mii de țigarete.

Acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră de la Lopatnic au deconspirat un bărbat care se îndrepta către râul Prut, iar la aproximativ 200 de metri a staționat lângă o glugă de strujeni. O perioadă de timp acțiunile acestuia au fost monitorizate și în momentul când a împrăștiat strujenii, cu scop de a căra patru colete ascunse, s-au întreprins măsurile de reținere al acestuia. La fața locului a fost legitimat un moldovean de 25 de ani, locuitor al raionului Briceni.

Acesta din start și-a recunoscut vina și intențiile sale de a transporta 2.000 de pachete de țigări marca Ritm până pe malul Prutului. Acesta a relatat cum a fost convins de un necunoscut, cetățean român, să recurgă la această faptă ilegală. Rolul său era să ducă țigările până pe malul Prutului și de acolo, o persoană din România să le preia pe celălalt mal. Serviciile sale urmau să fie plătite cu 250 de euro.

Tânărul moldovean nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind documentat în 2013 pentru aceeași infracțiune.