Statele Unite au informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic din 7 aprilie împotriva oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est din apropierea Damascului, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

O sursă oficială americană a declarat că loviturile aeriene de sâmbătă, la care au participat SUA, Franţa şi Regatul Unit, au distrus obiective unde se aflau materiale care ar fi putut fi folosite pentru producerea unor arme chimice, cum ar fi sarinul.

Reprezentanta SUA, a cărei identitate nu este dezvăluită de agenţiile citate, a explicat că simptomele prezentate de victime – aşa cum au fost descrise de medici, de organizaţii neguvernamentale şi de „alte surse” şi observate prin analiza imaginilor înregistrate în Douma – includ contracţii ale pupilelor, convulsii şi afecţiuni ale sistemului nervos central. Acestea nu sunt provocate de clor, ci sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici. Ea a reamintit că sarinul, un agent din această categorie, a mai fost folosit şi anul trecut, în atacul de la Khan Sheikhoun, care a provocat atunci primele represalii americane împotriva Siriei. Un alt indiciu în acelaşi sens este numărul mare de morţi, de ordinul zecilor.

Vineri, cu câteva ore înainte de loviturile aeriene, SUA, Franţa şi Regatul Unit au susţinut că deţin dovezi privind folosirea armelor chimice de către regimul condus de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, dar nu au precizat despre ce arme este vorba.

O anchetă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ar putea determina exact ce substanţe s-au folosit la Douma, dar nu ar putea indica şi autorii atacului, a cărui existenţă este negată în continuare de Siria şi de Rusia.

publicitate