Întreprinderea Calea Ferată strânge cureaua. Cel puțin 14 stații feroviare din țară urmează să fie închise. Propunerea a fost făcută de autorități care vor să economisească, astfel, până la 25 de milioane de lei anual. Conducerea întreprinderii de stat dă asigurări că angajații vor fi transferați la alte stații din apropiere.

Potrivit unui proiect de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri, chiar și după închiderea stațiilor feroviare, transportul de pasageri nu va fi afectat. Oamenii ar urma să-și cumpere biletele din tren. Deși nu știe câte persoane activează în prezent în cele 14 stații, ministrul Economiei spune că un loc de muncă se va găsi pentru fiecare.

„Tot personal va avea ofertă să fie trecut la alte stații în care este nevoie de personal la moment. – Câți oameni lucrează acum acolo? – N-o să vă răspund exact. Știu doar că cheltuielile anuale sunt de 20-25 de milioane de lei”, a declarat Chiril Gaburici, ministrul Economiei.

Iar pentru a închide anumite stații, cei de la „Calea Ferată” nu vor mai avea nevoie de acordul autorităților publice locale, care, de obicei, se opun unor astfel de măsuri. Șeful de la CFM nu exclude că, ulterior, ar putea renunța și la alte stații.

La prima etapă sunt 14, dar posibil să fie și mai multe. O să ne uităm după necesitate. Dar dacă sunt două stații alături la 1-2 km, una o închidem, una o lăsăm să lucreze”, a declarat Iurie Topală, director CFM.

Nici conducerea CFM-ului nu ne-a putut spune numărul exact de angajați care ar urma să fie transferați în urma optimizării. Cert este că în fiecare stație activează de la 5 până la 12 persoane. Iurie Topală a dat de înțeles, însă, că nu vor fi reangajați cei în jur de 1500 de pensionari care activează în cadrul întreprinderii.

Pensionarii, trebuie să le mulțumim pentru muncă. Clar că o să meargă la o odihnă bine meritată. Asta este așa și legislația”, afirmă Topală.

Printre cele 14 puncte de oprire ce riscă să fie închise se numără stația Halta, Zaim, Mereni, Bahmut și altele. În total, Căile Ferate are în jur de 100 de stații feroviare.