Deputatul Parlamentului Armeniei, Nikol Pashinyan, liderul mișcării opoziției care protestează împotriva candidaturii fostului președinte Serzh Sargsyan pentru postul de prim-ministru, a vorbit despre „situația revoluționară" care a fost creată în republică, scrie Interfax.

UPDATE 17:50 Fostul președinte al Armeniei, Serzh Sargsyan, a fost învestit în funcția de prim-ministru de Parlamentul din Armenia. Pentru candidatura acestuia au votat 77 de deputați, iar 17 au fost contra. În același timp, protestele în Erevan continuă.

„În toată țara au loc acțiuni de protest, greve, străzile sunt blocate. În Armenia s-a stabilit o situație revoluționară. Eu acum și aici anunț despre începutul unei revoluții de catifea”, a spus Pashinyan, vorbind în piața Franceză din centrul orașului Erevan.

Potrivit lui, acum toate structurile de putere sunt adunate în preajma clădirii parlamentului. „Ei ne așteaptă, dar noi vom face altceva. Acum vom organiza o procesiune și vom paraliza activitatea altor clădiri guvernamentale, unde vom putea intra, vom organiza acțiuni de ședere”, a spus Pashinyan.

În același timp, acesta a subliniat că participanții la acțiune ar trebui să se abțină de la acțiuni violente.

Între timp, în aceste momente, are loc o ședință specială în parlamentul armean, unde se discută problema alegerii lui Sargsyan în funcția de prim-ministru. Sargsyan ține un discurs, unde prezintă dispozițiile privind trecerea țării de la republică semi-prezidențială la o republică parlamentară. Clădirea parlamentului este înconjurat de patrule de poliție.

Protestatarii au început de dimineață să blocheze intrările în clădirea parlamentului din Erevan, opoziția radicală conduce un marș prin centrul orașului, iar conflictele locale cu poliția au loc în diferite sectoarele ale capitalei armene. Potrivit opoziției, poliția a reținut 30 de protestatari. Poliția a avertizat că ar putea utiliza forța.

Pe 16 aprilie, susținătorii lui Pashinyan au blocat deja străzile din Erevan și au încercat să treacă spre clădirea parlamentului, iar ca urmare poliția a folosit mijloace speciale. Potrivit agenției TASS, cel puţin 46 de persoane au fost rănite, inclusiv şase ofiţeri de poliţie, în urma protestelor violente de la Erevan. Procuratura Generală din Armenia a deschis un dosar penal privind revoltele în masă.

În decembrie 2017, Armenia a renunțat la forma prezidențială de guvernare și a devenit republică parlamentară. Decizia a fost luată după un referendum. Tranziția finală la o nouă formă de guvernare va avea loc după alegerea prim-ministrului.

Serj Sargsyan a părăsit funcția de președinte al Armeniei pe 9 aprilie 2018, după ce a ocupat acest post timp de 10 ani.