Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1392: Premieră la negocieri, pașii următori și oda patriarhului. Kievul cere armistițiu, dar Rusia refuză

/VIDEO/ România: Un preot a PIERDUT mănăstirea la cazino, iar instituția urmează să fie executată silit

missing
19 aprilie 2018, ora 16:27

În 2013, Vitalie, fostul stareţ al mănăstirii Golia, a împrumutat de la un angajat din primăria locală 50 de mii de euro sub pretextul că are nevoie de bani pentru plata utilităţilor şi pentru lucrări de restaurare. De fapt, ar fi pierdut banii la jocuri de noroc. Şi cum nu i-a înapoiat la timp, creditorul i-a cerut stareţului dovada în scris că îi este dator. Stareţul a semnat documentul şi l-a parafat cu ştampila Mănăstirii Golia. Iar apoi, cel care l-a finanţat pe şeful lăcaşului de cult a obţinut recuperarea datoriei în instanţă.

S-a emis hotărâre definitivă. Mănăstirea a acceptat să returneze acești bani deși consideră că nu se cuvine, pentru că banii respectivi nu au fost împrumutați mănăstirii ci fostului stareț în nume personal”, a declarat Marian Timofte, văcar administrativ, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Deși nu a recunoscut niciodată, fostul stareț al Mănăstirii Golia ar fi avut patima jocurilor de noroc, de aici și nevoia de a împrumuta bani. Acesta a fost demis din funcție, iar acum slujește în altă arhiepiscopie. Enoriașii nu cred că așa ceva ar fi posibil.

E aberant așa ceva. Nu cred că a putut să facă așa ceva”.

Fiecare om este supus greșelii. Nu pot să comentez. Este dureros. E foarte dureros”.

Judecătorii au stabilit că mănăstirea Golia trebuie să plătească 51.500 de euro, adică datoria, dar și 1.000 de euro daune și cheltuieli de judecată. Funcționarul din Primăria Iaşi susţine că banii împrumutaţi proveneau de la fiul său, care lucrează în Austria.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.