/FOTO/ Vindeau droguri în Dubăsari și Criuleni! Ce au găsit polițiștii acasă la trei bărbați

23 aprilie 2018, ora 13:18

Timp de două luni ofițerii de investigație ai Inspectoratului de poliție Dubăsari au documentat activitatea ilegală a celor trei suspecți. În urma investigațiilor polițiștii au stabilit că bărbații comercializau drogurile de tip PVP (apirrolidinovalerophenone).

Astfel, pentru a demonstra complicitatea celor trei bărbați la cauza penală, la 20 aprilie curent, polițiștii au efectuat o achiziție de control, iar ca rezultat, doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce comercializau drogurile.

La fața locului, polițiștii au efectuat o percheziție corporală și a automobilului cu care se deplasau bănuiții, depistând asupra lor: o folie din staniol în interiorul căreia se afla o substanță solidă, topită, de culoare galbenă și depuneri de culoare întunecată, o substanță sub formă de praf, de culoare albă, două tuburi cilindrice din plastic, de culoare neagră, cu diametrul de 0,5 cm.

Totodată, polițiștii au efectuat o percheziție autorizată la domiciliul celui de-al treilea suspect, unde au depistat și ridicat un dispozitiv construit artizanal, adaptat și destinat consumului de droguri.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 72 ore. Pentru acțiunile ilegale, bănuiți riscă privațiune de libertate de la 3 la 7 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram